O provocare

Vă aduceți aminte de ceașcă la ultimul lui miting? Îi spunea nevesti-sii „e o provocare”. Eu vreau doar să vă provoc să-mi spuneți opiniile dumneavoastră.

De la început, menționez că sunt asigurat și că, în lungul anilor, am cotizat mult. Sistemul medical românesc are o mulțime de tare. Iată câteva de legislație. Nu este un secret că există multe persoane fără asigurare de sănătate, persoane care n-au cotizat. Legislația permite tratarea gratuită a acestora în diferite situații, una fiind bolile infecțioase epidemice. Cumva, este logic, sunt tratați pentru protecția generală a societății.

Sunt însă și alte situații. Am mai povestit într-un comentariu o întâmplare din mahalaua mea. Chiar pe strada mea, un pic mai încolo cu un cort întins, a fost un eveniment. Nu știu dacă pomană, botez sau nuntă. Probabil pomană fiindcă au dat năvală o mulțime – se dădea băutură multă. După un timp, s-a terminat și, din loc în loc, la fiecare 10 m, era câte unul căzut. Un vecin medic (s-ar putea chiar de ambulanță) se apucă, spre amuzamentul meu (insensibil), să dea asistență unuia. Ba chiar a chemat ambulanțe. Au venit două, dă-i puls, stetoscop, resuscitare. Unul din bețivi a reușit să se ridice și a înjurat medicul sau ce-o fi fost. Pe doi i-au luat. Sunteți de părere ca asemenea cazuri să fie tratate moca?

Vă mai dau un exemplu. Unul care n-a cotizat niciodată un ban, face o boală din acelea cu program național, să zicem diabet sau TBC. Intră în programul de diabet și primește card de sănătate. Din acel moment, poate folosi cardul fără restricții, oriunde și oricum. Gândindu-mă câte lovele mi-a înghițit asigurarea de sănătate, situația mă revoltă.

Mai este problema negaționiștilor și anti-vacciniștilor care ajung în spitalul COVID, cum s-a întâmplat cu partenerul lui Șoșo. Poate și ei ar trebui pedepsiți nițel la buzunar.

Sunteți la fel de nemiloși ca mine?

Foto: gazetabt.ro.

Lasă un comentariu