Cu totul neașteptată. Zilele trecute, silit de uzanțe, am fost la o înmormântare în Ghencea, am avut o surpriză. Nu știu cum s-o calific. Plăcută, neplăcută? Să vedem.
După slujbă, majoritatea participanților au constatat că răposatul are locul lipit de ceașcă. Cei mai mulți s-au amuzat, am auzit și niște glumițe (la înmormântare).
Preotul, probabil și el mare admirator, a zis „Puneți-l peste ăsta„, adică să pună cosciugul pe placa lui ceașcă, ceea ce s-a și făcut.
Sigur, n-am putut să nu-mi aduc aminte cozile la care mă așezam doar fiindcă se dădea ceva, de parcă era moca. Nu conta ce, de vreme ce nu se găsea nimic. Mi-au revenit imaginile cu oamenii care-și împingeau mașina la coada de câte o zi de la benzină. Nechezolul. Ihaa, ce vremuri!
Mi-am amintit și de o duminică a Paștilor când, împreună cu colegii, pe un frig pătrunzător, măturam Barbu Văcărescu.
Mi i-am amintit aruncând cerculețe pe plaja numai pentru ei din Neptun. Sau bucurându-se în fața mormanului de animale împușcate, mânate de gonaci în bătaia puștii lui. Ce mândru era de ispravă, aproape ca Bombonel. Oare, nemernicul și-o fi făcut poză și cu cei nouă țărani din Vadu Roșca, împușcați fiindcă refuzau colectiva?
Și ce curte avea, ce-i mai pupau tălpile, urmele pașilor, ce-i mai lăudau înțelepciunea. Toți după chipul și asemănarea lui – niște Lepre, inculte, îmbuibate cu bunătăți când cei mulți făceau foamea pentru a achita imensa datorie externă produsă chiar de înțelepciunea cizmărească a Leprelor.
Iepoca de aur, ce realizări mărețe! Rahat. Eram ultimii, chiar și în lagărul socialist, în care erau oricum ultimele state din Europa. Aveam o putere industrială și un nivel de trai sub RDG, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria. Realizări? În vestul Europei existau altele, incomparabile, fără ca, pentru asta, să fi fost careva înfometat sau omorât. Ba chiar producând prosperitate maselor de oameni ai muncii de la orașe și sate. Doar că acolo nu există ceea ce diferențiază orașul de sat.
Dar zecile poate sutele de mii de femei mutilate, familii distruse, copii abandonați sau orfani? Nimeni nu a vrut să facă o statistică, nimeni nu știe câți sunt, așa cum nimeni nu știe câți au murit încercând să treacă granița, să scape din iadul lagărului socialist. Dar legea patrimoniului? Cum avea ceașcă tablouri de patrimoniu restituite după ’90 lui fii-su fără întrebarea legitimă? Crescuseră de la sine pe pereții cizmăriei lui tac-su?
La noi, prosperitatea aparținea numai găștii de Lepre inculte ridicate din noroaiele patriei sau importate pe tancurile sovietice care, iată, zdrăngăne iar pe lângă noi. Din pepiniera aia destul de largă – activiști, securiști, milițieni, caralii, a izvorât clasa politică actuală, majoritatea ei. La fel de inculți, impostori, nemernici, precum părinții și bunicii lor, probabil precum toți înaintașii lor. Călăii lui Gh. Ursu (1987), deși cunoscuți, au fost ocrotiți de justiție, de sistem, ba și răsplătiți cu speciale fiindcă, nu-i așa, au fost patrioți.
Am retrăit groaza din noaptea de 21 decembrie de la Inter. Mi-am amintit scena abominabilă cu javrele împușcate căzute în noroiul din spatele latrinelor soldățești, în ziua de Crăciun. Călăul? Ilici, șarpele încălzit la sân, copilul crescut în casa javrelor, el însuși, la fel de javră.
Spre cinstea lor, n-am zărit niciun participant la înmormântare care să pună o lumânare sau să sugereze vreun gând pios. Ce soartă și pe decedat? Oare o fi avut dosar curat? Analizele or fi fost la zi? Să nu care cumva să-i dea lui ăla un vierme otrăvitor.
Și, deși „țărână ești, și în țărână te vei întoarce”, oare pentru ce am fost blestemați cu Leprele Roșii? M-am mai gândit odată ca blestemul Crăciunului însângerat să cadă asupra lor, a Leprelor și a urmașilor urmașilor lor.
Foto: rferl.org, vice.com, Memorialul Sighet, monitorulexpres.ro.
Născut pe lista neagră 