Carpe diem

Pentru prima oară, cei ce iau lovelele sunt de acord cu cei ce le dau. Cârciumarii, hangiii fac presiuni să se reia încasatul banilor. Clienții, abia așteaptă să îi dea. Un acord frumos, idilic. Minunat.

Am ascultat-o aseară pe ambasadoarea Greciei, apelând la noi, desigur elegant, să ne lăsăm biștarii pe la ei. În contrapartidă, a promis că-și va face, doar jumătate de concediu, cu soțul în Deltă.

Toată lumea își dorește să revină la viața dinainte, fără restricții, fără opreliști în plus, fără fereli, fără măști, mai ales fără frică. Numai că, deocamdată, asta nu este posibil.

Nu ne rămâne decât să învățăm să ne bucurăm de ceea ce avem – mult, puțin. Să arătăm dragostea noastră apropiaților, să apreciem dragostea lor. Să fim încântați că frunzele sunt verzi, să fim încântați când sunt ruginii. Să ne delectăm cu miresmele florilor, ale viței de vie. Să savurăm mâncărurile și băuturile. Să ne dispună lumina soarelui sau a lunii, stelele sau norii, căldura sau frigul, ploaia sau zăpada, dezmierdarea vântului. Orice, totul are farmecul lui, să fim capabili a-l percepe. Adică, să ne bucurăm că existăm, să prețuim fiecare clipă ca și cum ar fi ultima, fiindcă ar putea fi. Să trăim clipa, fiecare clipă.

Aveți grijă de apropiații dumneavoastră, fiți draguți cu ceilalți, chiar dacă v-au luat locul de parcare, chiar dacă aruncă gunoaie la dumneavoastră, chiar dacă vă scuipă pe clanță. Fiți drăguți, dar nu-i iertați fiindcă vor repeta. Suportați politicieni analfabeți, doar până la alegeri.

Ignorați micile necazuri cotidiene, chiar dacă nu credeți, se vor rezolva. Totdeauna sunt necazuri mai mari, fiți mulțumiți că n-au dat peste dumneavoastră. Bucurați-vă și feriți-vă căci, nu se știe când aveți o clipă de neatenție. Poate v-a mâncat nasul, poate a tușit unul în apropiere, poate nu v-a funcționat cronometrul și v-ați oprit din săpunit în secunda 19. Poate ați pus din nou mâna pe chei și nu v-ați mai spălat, poate ați atins din nou butonul sticlei de dezinfectant dintr-un magazin, după dezinfectare. Poate ați urinat fără a vă spăla pe mâini și înainte. Poate, … Poate, pur și simplu cade năpasta peste dumneavoastră. Oricare clipă poate fi clipa erorii.

Și, fie că scăpați, fie că nu, Ciuma asta ne-a venit dintr-o zonă Roșie.

Foto: momastery.com