Credeți-mă, pare greu să ajungi pe Lista Neagră, eu m-am născut chiar acolo, dar de ieșit este imposibil. Nici de fugit nu poți. Ești prizonierul Listei oriunde geografic te-ai afla. Nu poți ocoli, nu te poți ascunde, nu poți evita, nu te poți preface, nu te poți masca, ești acolo.
P-aci, sunt tot felul de ciudați, mult, mult mai ciudați ca mine, v-am mai scris. Sunt anonim. Deși, toți cei care mă cunosc spun că sunt un individ conflictual, nu-mi doresc conflicte, sunt sătul de războaie, nu le vreau, dar ele mă caută. Parcă aș avea scris pe frunte sau m-ar însoți o aură pe care scrie cu majuscule ĂSTA E PE LISTA NEAGRĂ, parcă toți știu asta și sunt slujitorii Listei.
Un punct al călătoriei plătite, important pentru mine, era insula Diavolului, a lui Papillon, a lui Dreifus și a multor alți nenorociți, toți aflați pe Lista Neagră.
Nu știu dacă Charrière a fost sau nu vinovat. Dacă a fost, și-a încasat pedeapsa lumească. Dar ceea ce ar trebui admirat la el de către toți oamenii normali, este dorința de libertate care l-a dominat permanent, pe care n-a uitat-o nicio clipă, indiferent de condițiile menite a strivi caractere, a distruge sănătatea și viața oricui nimerește în mașinăria judiciară franceză a timpului. Oamenii care vor limitarea libertății altora sunt anormalii, ei ar trebui îngrădiți, eliminați. Doar că oamenii normali nu fac asta deși, pot plăti cu viața această slăbiciune. A fost o scăpare a cenzurii lui ceașcă publicarea romanului. Pentru mine, chiar a însemnat mult cititul cărții. Credeți că sunt deosebiri esențiale între mlaștinile de la Cayenne și cele de la Periprava? Dacă ar fi putut, Leprele Roșii ar fi mutat-o la tropice pentru a o face mai mortală.
Papillon nu a fost un prost. A încercat evadarea permanent, dar a înțeles că un mort nu mai pleacă nicăieri. De aceea a ales insulele, chiar dacă evadarea părea imposibilă de acolo, fiindcă este o climă sănătoasă. Și a reușit să evadeze din locul cel mai imposibil, din insula Diavolului. De aceea, milioanele de cititori ai romanului, milioanele care au văzut filmul (mult mai slab decât cartea, ca orice film) au reținut insula Diavolului. Foarte puțini au mai memorat alte detalii.
Ei bine, itinerarul scris pe care l-am primit, cea mai importantă parte a contractului, conținea o minciună comercială, ceea ce, prin legislație se numește practici comerciale incorecte, înșelătoare. Nu m-au dus pe insula Diavolului, m-au dus pe Royale. Ce spuneți, am dreptate cu Lista care mă urmărește oriunde m-aș afla?
Partea asta a pușcăriei mortale franțuzești care a fost Guyana este compusă din trei insulițe – Royale, Saint-Joseph, Diavolului (L’île du Diable) – îles du Salut, asta este și ordinea mărimii lor. Royale poate fi ocolită pe jos, la plimbare, în mai puțin de o oră. Aici era șefia criminalilor legali, aici era recluziunea (Charrière a petrecut câțiva ani în recluziune), aici era (este) și cimitirul criminalilor (cenușă este totul funcționează și în cazul lor). Clădirile sunt dărăpănate, crucile căzute sau sparte. Undeva, chiar este un text cu referire la cimitirul criminalilor. Nu numai eu l-am denumit așa. Dar ceilalți, cei mulți, unde au fost îngropați? Franța a făcut economie și a îngrășat peștii. Na, m-am pus rău și cu ăștia.
Așa că, pentru respectarea adevărului, am renunțat la titlul inițial Pe stânca lui Papillon. Aș fi putut intitula Pe urmele lui Papillon fiindcă sigur s-a scăpat pe undeva prin Royale. M-aș fi scăpat și eu, deși era destul de multă lume, dar nu mi-a venit. Insula Diavolului este foarte aproape, dar nu am avut cum să ajung acolo oricât am încercat, mi-o vor plăti.
Cele trei insulițe sunt acum, din nou, așa cum le-a lăsat Domnul, un paradis, unul din cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut. O vegetație luxuriantă, mai ales cocotierii care i-au asigurat fuga lui Papillon, begonville (alt soi decât am avut eu), o floare care era în jungla Amazonului (am și eu în gradină o variantă), niște maimuțe simpatice, niște păuni și cine știe ce altele. Dovada paradisului – o bere la cârciuma criminalilor legali costă 6 EUR, fără a fi deloc grozavă. Am lăsat să cadă și niște picături pe jos. Un tricou, tot de slabă calitate, era 28. Unde mai pui că erau inscripționate doar cu Saint-Joseph. Cine a auzit de Saint-Joseph? Au dreptate nemernicii companiei.
Vedeți, francezii au transformat raiul în iad practic imediat, prin decizia unui idiot. Revenirea la rai nu s-a făcut deloc la fel de repede, a durat mai mult de zece ani, încă se văd urmele iadului. Deocamdată, deși în largul Kourou, insulele sunt sub administrația Cayenne, ca proprietate a Centre national d’études spatiales, pe undeva am văzut scris și ceva de genul Base Spatiale Européenne. Deocamdată, păstrează arhipelagul ca pe o rezervație-muzeu. Vin permanent mici yacht-uri, cred că există o presiune constantă. Nu cred că frații noștri întru francofonie vor rezista mult. După părerea mea, în 10 ani, actuala stare de lucruri se va schimba. Raiul va fi privatizat.
Aș fi putut intitula pagina și Rămâne cum am stabilit, fiindcă așa s-a întâmplat. Varianta amiabilă este să-i penalizez cu vreo mie de dolari. În cealaltă variantă, vor afla cât de frumos și de bine știu să reclam. BTW, 600 $ cheltuiți aici i-am primit chiar de la ei, o altă penalizare.
Foto:
- Feature – Royale (stânga) și Saint-Joseph; insula Diavolului este mascată de Royale
- Primul colaj – Coasta Cayenne, coasta Kourou
- Al doilea colaj – Ives Dejean este cel care a spart gheața inițiind muzeul
- Penultimul colaj – rada Royale, Royale, vechea radă Royale, trei foto Diavolului de pe Royale, două foto Royale/Diavolului/Saint-Joseph, două foto Diavolului cu locul evadării în dreapta, St. Joseph (stânga)/Royale/Diavolului.
Născut pe lista neagră 