Graba strică treaba

Dar nu totdeauna. Două exemple, Ucraina și Israel.

Ucraina nu a acționat ferm și repede la semnele de slăbiciune ale Rusiei din toamna trecută. Probabil au existat rațiuni obiective pe care le-am putea intui – aprovizionare, armament performant, muniție. Rusia a profitat, fortificându-se. Și opinia publică s-a mai uzat între timp.

Israel nu a atacat decisiv Hamas a doua zi după agresiune. În consecință, propaganda/marketingul Hamas pare a estompa puternic amintirea scenelor mizerabile difuzate chiar de Hamas sau de unele victime, la cald, în seara primului atac. Ba chiar, Hamas tinde să devină victimă în ciuda decapitărilor.

Sunt sigur că Israelul avea scenariul unei situații critice și a unui răspuns imediat. Dar nu a aplicat planul. Cu mulți ani în urmă, Israel a răspuns imediat surprinzând aviația inamică la sol. Vreau să subliniez că întârzierea răspunsului se datorează factorului politic. Vor fi mai puține victime din ambele tabere, inclusiv dintre ostatici, dar pe ansamblu cred că Israelul este în pierdere.

M-a surprins puterea propagandei Hamas. Folosesc toate mijloacele, inclusiv fake news gen bombardarea spitalului sau desantul american în Israel (cu imagini din România). Dincolo de fake-ul cu armele din Ucraina, mi-au atras atenția referirea la evrei ca naziști, apoi susținătorii politici europeni ai lui Putin care parcă citează sputnik. Cred că propaganda pro-palestiniană a beneficiat de experiența marelui nostru vecin. Mai menționez referirea la barbari și civilizații făcută de Bibi N, preluată de la mine.🙃

Mai cred că întâmplarea din Daghestan nu a fost întâmplătoare. De altfel, vizita Hamas la Kremlin susține ceea ce afirm. Și conexiunea afirmată de nebun cu Ucraina arată cât de întâmplătoare a fost violența din Daghestan.

Nu trebuie să-l uităm pe sultan care face cele mai belicoase declarații ale carierei. Se declară apărătorul musulmanilor și vorbește despre occidentul imperialist. Este același om care se visează sultan al lumii turce, ba chiar al lumii musulmane.

Am scris despre trompetele moscovite din Europa. Ele există și la noi. Și închei citându-l aproximativ pe Patapievici:

Dacă cei care-și zic suveraniști, ar avea câștig de cauză, România ar ieși din UE și NATO, sprijinul Ucrainei ar fi abandonat, cu câtă grabă credeți că rușii ar ocupa R. Moldova, în cât timp ar ocupa gurile Dunării? Ar da Ardealul ungurilor? Ar îndrepta rachetele spre București? Asta este suveranitatea pe care o visează ăștia.

Foto: libertatea.ro.

Lasă un comentariu