Iohannis greșește

Nu pot fi de acord. Desigur, argumentul electoral privind ne-gestionarea epidemiei, după ce psd a boicotat prin toate mijloacele măsurile anti-COVID ale guvernului este real, dar nu este scopul politicii psd.

psd a dus premeditat această criminală, cinică politică pentru amânarea, dacă este posibil sine die a alegerilor. Gândiți-vă că jumătate a majorității toxice, reprezentativă pentru mai puțin de 16% din electoratul 2016, va dispărea. Nu tu șofer, secretară, deplasări reale sau imaginare – nu trai pe vătrai. Să nu omitem posibilitatea de a se înfrupta din banii promiși de UE. În tonul ințelepciunii lui Găbiță, dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem, oricum contează doar ce vrem noi psd. Iar dacă alegeri vor fi, să voteze cât mai puțini.

În ton cu zicerea, pandemie să fie ca să rămânem acolo. Acesta este scopul real al politicii psd, nu contează consecințele, nu contează victimele, nu contează nimic altceva. Aleșii psd (de către cine?) să mai rămână acolo, oricât de toxici ar fi. Hotărârea lor fermă este să se sacrifice pentru țară. Mă gandesc serios să propun un titlu de erou pentru aceștia, desigur cu o nouă foarte specială. Iată că denumirea care-i supără atât – Ciuma roșie – se justifică la propriu.

Revenind din nou la Gabi care nu va mai fi primar, mă întreb – dintre cei mulți și proști care s-or fi îmbolnăvit influențați de propagandă, câți s-or mai fi deșteptat? Oare COVID deșteaptă? Pentru că, Ciuma roșie prostește.

Foto: facebook.com.

 

 

Un comentariu la „Iohannis greșește

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s