Năravul din fire …

Citeam spre sfârșitul anului trecut un interviu cu o asistentă medicală din Timișoara care lucrase doi-trei ani în Germania și decisese să se întoarcă.

Obținuse același post și acolo, dacă-mi aduc aminte, asistent șef chirurgie. Spunea că s-a întors din cauza solicitării prea mari din Germania, unde toată activitatea îi era monitorizată pentru că nu avea voie să greșească nimic. De câteva ori a menționat atitudinea pe care trebuia s-o aibă față de pacienți, empatia pe care trebuia s-o manifeste permanent. Repetând acest lucru, m-am gândit că era unul din aspectele care o apăsau cel mai tare. S-a întors pentru o viață mai liniștită, chiar pe un salariu mai mic, desigur referindu-se la veniturile legale.

Ieri am vorbit cu o cunoștință al cărui soț este internat cu cancer la Fundeni. Îi duce mâncare de acasă, dar din cauza epidemiei, nu poate intra. În consecință, iese o asistentă să preia sacoșa. Desigur, contra cost. Dar asta nu ajunge, asistenta se plânge de greutatea sacoșei, fițe multe. Nu-i poate duce mâncare pe mai multe zile fiindcă în salon nu este frigider. Sper să nu vă închipuiți că dusul țucalului a devenit moca.

Vă scriam în perioada asta despre imposibilitatea verificării modului în care sunt tratați bolnavii, în special covizii. Iar am avut dreptate.

Da, cred că nu are lecuire.

Foto: g4media.ro