N-a venit apa, nu l-a luat, pur și simplu s-a dărâmat. Pod proaspăt reabilitat. Tot românul se naște poet, d-apăi eu, barosul meu.
Tocmai v-am scris despre analfabetism și despre teoria mea privind o parte a spectrului politic și social, incapabil să învețe ceva vreodată. Președinte de consiliu județean, prefect (fost asistent al președintelui) chiar din partea despre care scriam. Știu, n-a murit nimeni.
Se spune că președintele în cauză a mai inaugurat multe alte poduri. Pe FB, președintele a garantat podul pentru zeci de ani, reabilitat cu fibră de carbon. OK. Dacă domnia sa l-a garantat, domnia sa să-l plătească, asta inseamnă garanție. Mai ales că umblă niște vorbe privind constructorul.
Profit de ocazie să vă întreb – de ce două structuri paralele – prefectura și consiliul județean, fiecare cu funcționărimea lui, una obținută prin vot, cealaltă prin numire?
Vă gândiți – ce mare scofală, un pod. Așa este, nu știu ce se va întâmpla cu celelalte. Eu mă gândesc la multe alte lucruri care ar fi trebuit să fie bine făcute, dar nu sunt. Cele mai multe nu sunt construcții. Dar, de cele mai multe, depinde viata noastră. Acum, mai mult ca niciodată. Oare putem conta pe ele, ne vor apăra?
Foto: doc.govt.nz – The Bridge to Nowhere, Whanganui River, NZ, 1919, un pod despre care oamenii au uitat ce vroiau să facă cu el dar, nu s-a dărâmat. Un drum și un loc splendid. Ferigile arborescente omniprezente în NZ și simbol național.
Născut pe lista neagră 