Hidrocarburile

Hidrocarburile sunt, în general, difuzate prin diferite straturi ale solului terestru sau submarin. Uneori, sunt și sub forma unor „pungi” mai mult sau mai puțin definite.

Depozitele de hidrocarburi nu țin cont de granițe statale. În funcție de variațiile de presiune, pot migra teritorial. Închipuiți-vă un sifon cu două capete. El poate fi golit în întregime doar pe la un cap.

În timpul lui ceașcă s-au găsit depozite în Câmpia Dunării și în Câmpia Tisei care, desigur se întindeau și în Bulgaria și Ungaria, țări fără experiență. Numai că, acestea au apăsat primele butonul sifonului. Conținutul unui zăcământ migrează în zonele în care presiunea scade, unde se extrage.

La exploatările terestre se stoarce izvorul și după ce nu mai are presiune. Se crește presiunea prin diferite metode sau se pompează până la un moment dat când devine nerentabil. La exploatările submarine de mare adâncime nu cunosc, dar îmi închipui că procedeele de stoarcere după ce presiunea naturală a scăzut trebuie să fie foarte costisitoare și dificile tehnologic.

Rusia pune piedici cât poate Ucrainei, oarecum și în favoarea noastră, fiindcă și noi suntem întârziați. Zăcămintele din zona noastră de exploatare se întind foarte probabil și în zona ucraineană; și ale lor, la noi.

Ei, acum gândiți-vă la importanța începerii extracției. Companiile petroliere cunosc și ele aceste teorii. Sunt argumente care pot fi folosite în negocierile părților.

Aud de unii înnebuniți de plecarea hidrocarburilor noastre din țară, de exportul lor. Dar hidrocarburile sunt ale cuiva numai după ce sunt extrase. Altfel, e posibil să ajungă la vecinul care s-a grăbit mai tare. Bun, le ținem pentru noi. Dar unde? În zăcământ nu le putem lăsa, tocmai v-am explicat. Spatiile de depozitare sunt limitate. Producția ar putea fi chimizată. Și aici sunt contraargumente legate de poluarea creată de acest tip de industrie. Eu aș prelucra cât de mult, ar însemna investiții.

Pentru adversarii exportului, vă dau exemplul Norvegiei. Extrage mult (20-25% din necesarul UE, 60% din exportul Norvegiei) și folosește doar câteva procente din producția ei de hidrocarburi. Energia electrică o obțin din hidrocentrale și o folosesc și la încălzit. A construit aproape 1.000 km de tuneluri rutiere în stâncă, inclusiv submarine, în doar câțiva ani. Norvegia exportă mai ales hidrocarburi brute, neprelucrate. Norvegienii separă CO2 din producția de gaze (9%) pe care-l stochează pentru a nu plăti taxa pe amprenta de carbon. Ani la rând Norvegia a ocupat primul loc în clasamentul națiilor fericite.

Vă las pe voi să trageți concluziile pe care le doriți privind zăcămintele din Marea Neagră și revin la Norvegia. Am călătorit pe acolo în căutarea Izvorului Fericirii, încercând să descifrez secretul. Am tras și ceva concluzii (Oare, cum o fi mai bine?). Încercând să aflu ce numesc ei corupție, am găsit că e vorba de cheltuirea banilor publici, mai ales privind achizițiile. Deci, se fură foarte puțin. Știu și Izvorul nefericirii noastre.

În încheiere, dacă am avea o producție de hidrocarburi ca a Norvegiei (asta nu se va întâmpla niciodată), credeți că ar fi posibil ca noi să fim fericiți? Sau, sunt prea mulți hoți în România?