N-am stârnit cine știe ce entuziasm cu provocarea mea, ba m-au socotit unii, pe bună dreptate, chiar provocator. Oricum eram dator cu exemplul meu. Am mai pus o pagină pamflet (Cum ar fi fost fără ’89?), acum voi scrie ceva mai serios.
Cam ce se întâmpla pe vremea lui ceașcă?
Păi, erau o grămadă de restricții. În primul rând lipsuri alimentare de tot felul, mai ales alimente de import gen cafea, ciocolată, cacao, portocale, lămâi, banane și multe, multe altele. Dar lipseau și alimente de bază – pâine, ulei, carne, orez, zahăr, hârtie higienică (da, credeți), … Mai peste tot, erau rații și cartele. Funcționa o lege a alimentației raționale conform căreia te băgau dacă te prindeau cu câteva chile de ulei în plus în cămară.
Dar lipsurile erau generale – benzină (cozi de kilometrii, se circula alternativ duminica), mobilă (era cu programare și așteptai câteva luni), orice fel de aparatură electrică sau electronică, mașini, și mai tot. Pentru ideea economiei de combustibil, stăteam în frig, acasă și la serviciu – în orașe încălzirea era doar centralizată. Când spun frig, înțeleg de cele mai multe ori sub 10 grade Celsius. Nu aveam apă caldă (am stat în spitalul de arși după ce am vărsat pe mine o oală de apă caldă încercând să fac baie) – nu Firea a inventat porcăria asta. Prin marile orașe, energia electrică se întrerupea de câteva ori pe zi, timp de mai multe ore. Pe la sate, era jale. Nu eram competitivi nici la capitolul extracție – v-am povestit deja două cazuri Hidrocarburile.
Se vorbește acum despre ce sănătos eram hrăniți atunci (citat din Ilici). Este fals. Azotații și alte chimicale prezente acum în pânza freatică sunt efectul fostei agriculturi intensive, masiv chimizate. Să nu uităm și surogatele care ni se dădeau – nechezolul (nu era o simplă cicoare, avea gust și miros de cafea), untul amestec cu o margarină îndoielnică (doar câteva procente de unt) și multe altele. În general, multe alimente de foarte proastă calitate sau falsificate.
Industria mult lăudată producea, de fapt, lucruri de calitate inferioară. Fie pentru că erau fabricate de mântuială (Doreii nu s-au născut acum), fie pentru că erau folosite numai materiale inferioare (importurile erau prohibite), fie pentru că utilajele erau învechite, uzate, mult-mult depășite (importurile de echipamente și componente fuseseră sistate prin 1978). Exporturile se limitau la produse inferioare, materii prime sau exporturi în țări care n-au plătit niciodată marfa cumpărată. Industria era puternic energofagă.
Marile recolte agricole raportate cu regularitate ca uriașe depășiri de plan erau doar niște minciuni ordinare. Irigațiile erau o realitate dar, nici aici nu putem ști cât era de funcțional sistemul.
Vreme de câțiva ani au demolat satele cu efecte dezastroase pentru oameni, recolte și natură.
Toată lumea trebuia să fie încadrată în câmpul muncii, adică toți primeau salarii doar fiindcă semnau o condică. Prin asta, sistemul comunist controla complet masele. În realitate, 6-8 din 10 salariați erau inutili (cred că și acum e la fel cu bugetarii). Ăștia erau șomerii socialismului. Salariile erau extrem de uniforme, mici, de supraviețuire. De fapt, banii erau doar o convenție. Existau vreo două bănci care lucrau doar cu fabrici și uzine sau CAP-uri. Mai era CEC, dar nu se comporta real ca o bancă. Nu pot omite BRCE – banca ce lucra cu valută și era controlată de secu.
Era o lege sperietoare a veniturilor ilegale pe baza căreia îți luau tot, fără multă judecată, după o simplă reclamație anonimă. Mai era una privind patrimoniul – n-aveai voie să deții obiecte scumpe în casă.
Chestia cu fiecare avea o casă, este tot un fals. În primul rând, casele erau cutiile de chibrit pe care le cunoașteți cei mai mulți. În al doilea rând, casele erau parte a sistemului de control a populației și ținerii ei în mizerie.
Pentru a avea spectatori, teatrele se străduiau să strecoare șopârle în textele dramatice sau în interpretare. Totuși, nu era o frondă autentică. Aș tinde să cred că era de fapt un sistem de refulare aranjat – majoritatea actorilor erau buni recitatori de poezii cu cârmaciul cel înțelept și epoca lui de aur.
Tv-ul se limita la TVR1 și 2 cu programe de 2-3 ore seara în care aveai ocazia să-l admiri pe ceașcă și pe lăudătorii lui. Consecința, antene Tv (nu se purta cablul) îndreptate către bulgari, iugoslavi, unguri. La fel cum azi nimeni nu e interesat de o emigrare în est, nici atunci antelele nu erau îndreptate către ei. Erau în vogă video-recorder-ele (de contrabandă) și traficul de casete video.
Mai erau marile spectacole omagiale în cinstea înțelepților conducători. Se țineau pe stadioane, în piețele publice ale marilor orașe, … Mai erau falsuri de frondă gen cenaclul Flacăra (oprit la un moment dat după ce a generat un mare număr de morți). Erau câțiva corifei ai spălatului popourilor ceaușiste – Păunescu, Vadim, Barbu, … și mulți alții mai mărunți. Muzica occidentală, rock, pop nu era interzisă dar, nu era difuzată. Înregistrări puteai face doar de pe un post de unde scurte. Standardele de emisie erau diferite față de vest cu scopul izolării, blocării acestui mijloc de comunicare. Schimburi culturale de trupe se făceau numai cu estul, extrem de rar vreo formație vestică de mâna a doua.
Trăiam într-o pușcărie mai largă. Ca să mergi la Ruse, îți trebuia pașaport și viză. Au fost multe mii de victime din rândul frontieriștilor, cei care încercau să scape peste graniță (Frontieriştii, o poveste nespusă).
Să nu uit controlul populației prin interzicerea avorturilor, politică ce a produs o mulțime de victime – copii, mame, familii – cel puțin câteva sute de mii, nimeni nu le știe numărul.
Trecusem deja de execuțiile și torturile în masă dar, victime din rândul celor care nu erau de acord cu sistemul sau erau pârâți că nu sunt de acord sau nici nu știau că nu sunt de acord, continuau să existe. Au fost inclusiv în 1989. Turnători aveam cu ghiotura, trebuia să fii extrem de atent cu ce scoți pe plisc.
Dar toți trăiau în mizerie? Desigur, nu. Nomenclatura (șefii partidului, activiștii de frunte ai partidului), activiștii, securiștii, milițienii o duceau mult mai bine – salarii babane, magazine speciale ieftine și cu de toate, chiar fabrici care făceau produse de calitate doar pentru ăștia (Butoane). Ei puteau face excursii sau deplasări în străinătate, puteau avea vile prin stațiuni (au fost și ceva scandaluri cu unii care l-au călcat pe nervi pe ceașcă), puteau avea bunuri de valoare (colecția de tablouri ceașcă), puteau vâna și face chiolhanuri.
Furtul, făcutul rost erau la ordinea zilei, unii supraviețuiau, alții se îmbogățeau. Traficul, contrabanda cu produse din pachet era în floare. Între traficați erau și mahării care făceau bișniță cu produsele de la magazinele speciale. Tablourile lui ceașcă nu crescuseră pe pereții cizmăriei. Desigur, nu toți furau dar, mai toți profitau într-un fel sau altul – aveau ce pune pe masă, aveau curent de la o baterie auto, aveau un video. Adică, fenomenul corupției generalizate nu e de azi de ieri, doar manifestările erau conform vremii și nevoilor. Traficul privea în primul rând ceea ce lipsea.
În câteva cuvinte, un regim opresiv de lipsuri și teroare, cu o societate ierarhizată pe principiul non-valorii (oare s-a schimbat?). Despre cum ar fi evoluat sau involuat lucrurile fără ’89, în altă pagină.
Sunt sigur că n-am epuizat subiectul. Vă aștept.
Născut pe lista neagră 
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră