Sunt locuri care ocupă un loc special în inima mea, locuri la care am visat din copilărie, pe unele le-am văzut aievea abia acum, pe altele niciodată. Punta Arenas, Ushoaia, Klondike, Alaska, Antarctica, pampasul, Patagonia – le-am găsit exact ca în visele mele. Cascada Victoria, Capetown, n-am apucat să le văd. Și Manaus se număra printre acele locuri speciale.
Orașul nu mai este deloc cel din romanele copilăriei. Este un oraș mare, peste două milioane de locuitori. Așezat pe niște zone mai înalte, pe malul lui Rio Negro, aproape de vărsarea acestuia în Amazon. Mai departe, veacul a înaintat și lucrurile s-au schimbat, au evoluat.
Mai întâi, despre Rio Negro, cel mai important afluent al Amazonului, fără de care Manaus n-ar exista și Amazonul n-ar fi Amazon. Este un râu care izvorăște de la mii de kilometri, sub alt nume, în Columbia. Este un râu-fluviu uriaș (iar atributul acesta), cu un debit de mai mult de 5,5 ori ca al Dunării. Din nou, o albie foarte lată, lacuri, lăculețe, ostroave, insule, canale.
Am mai mers vreo 60 km în amonte, dincolo de Manaus. Apele sunt mult mai puțin mâloase decât ale Amazonului, ceea ce înseamnă că râul curge prin zone ceva mai stâncoase. Pare într-adevăr negru în comparație cu mâlul galben din Amazon.
Din nou am avut o discuție cu ghidul privind vară sau iarnă, secetos sau ploios, fără să ajungem la un punct comun. Probabil, are dreptate spunând că nu este vară și ori n-am înțeles, ori n-a explicat suficient de clar. Acum, când am fost eu, Rio Negro căruia abia i se zăreau malurile, avea o cotă cu vreo șase metri mai mică decât cea maximă, judecând după urmele lăsate pe maluri.
Prima oară am văzut delfini roz la Boca da Valéria, fără a-i putea fotografia. A doua oară i-am văzut în Lago Acajatuba, în fapt, vărsarea Igarapé Acajauba în Rio Negro. Regretând că am cumpărat excursia și, poate, delfinii sunt captivi, pregătisem un discurs ca să-l las pe ghid fără bacșiș (cu banii noștri ajutăm afacerea reprobabilă). Numai că, delfinii sunt liberi, trăiesc acolo și dau micul spectacol destul de benevol, momiți cu pește. Totuși, specia este pe cale de dispariție din cauza pescuitului (există idioți care îi mănâncă) și a schimbărilor de mediu provocate de numărul in creștere al oamenilor.
A fost una din cele mai frumoase excursii, întinderea apelor uriașului râu, delfinii splendizi, care chițăiau uneori nemulțumiți că n-au primit peștele. Chiar exista o comunicare. Mi-au indus o stare de bună-dispoziție și echilibru.
Ghidul ne-a mai dus și la o mică așezare pe malul Rio Negro, zicea el că au toate condițiile, o șmechereală. Dar interesantă a fost declarația cum că guvernul a dres și a făcut … „programul lumină pentru orișicare„. V-a plăcut și dumneavoastră? Lampa lui Ilici, cornul și laptele lui Bombo (nu știu unde-i sunt ouăle). Ghidul ne-a mai spus că stau prost cu învățământul, cu pregătirea și, din cauza asta, multinaționalele nu-i vizează suficient.
Noaptea, m-au dus la Lago Janauari pe Rio Solimões, în aval pe Rio Negro. A fost o făcătură cu un pui de crocodil, foarte probabil prins anterior și „găsit” în noapte de ghidul nostru. Dincolo de asta, noaptea, întunericul desăvârșit, zgomotele junglei, toate aveau un farmec aparte. Păcat că jonca cu care ne-au dus era cu motor și făcea zgomot. L-au mai oprit, dar … Am văzut și un cap de crocodil plutind pe apă, fără niciun truc, îi străluceau ochii, apoi s-a scufundat, nu l-am putut fotografia.
Manaus are un pod remarcabil peste Rio Negro (3.595 m, 2007-2011), cu o porțiune ridicată pentru trecerea vaselor pe șenalul principal, suspendată pe cabluri (400 m). Este frumos luminat noaptea. Mă întreb câte secole i-ar fi trebuit hoțului ăla pesedist Oprescu, dacă pentru 30 m subtraversați a blocat Bucureștiul vreo 4 ani pierzând și finanțarea UE (sau, a vrut s-o piardă). Noroc cu Fii- rea😀.
Are câteva blocuri mai mari, unul fiind al Ministério da Fazenda – de finanțe. Ceea ce am tot numit zgârie-nori erau blocuri cam de peste 20 de etaje, pe o bază foarte mică la sol. Nu știu de ce mai toate aveau rețeta asta. Ei bine, Manaus, capitala statului Amazonas nu are d-astea. Altfel, am mai auzit ceva baliverne gen Parisul Tropicelor. Au o clădire frumoasă zisă Teatro Amazonas – opera (fără vreo legătură cu Parisul) – o cupolă ca la moschei. Mai există o catedrală impunătoare și niște clădiri frumoase ale vechiului port lăsate, din păcate, cam în paragină.
La plecare, un curcubeu frumos s-a ridicat din Rio Negro în fața lui Manaus. Rămâi cu bine Manaus, nu te voi mai revedea. Am revenit pe Amazonul galben întâmpinați de un alt curcubeu nostalgic, la apus. Apele Rio Negro ne-au mai însoțit câțiva kilometri pe stânga Amazonului. Toate plecările sunt triste.
Născut pe lista neagră 