Iohannis a confirmat astăzi ridicarea stării de urgență. Cel mai important este ridicarea restricțiilor de circulație. Înțeleg motivele care sunt, în primul rând, economice. Banii trebuie să circule, economia să meargă, altfel intrăm într-o groapă adâncă. Dar, cu sau fără vină, un procent dintre noi tot în groapă va ajunge.
N-am nicio îndoială privind impunerea legală a unor condiții de funcționare, de desfășurare a fiecărei activități. Însă, nu cred că vor fi respectate. Nu s-au respectat nici în perioada stării de urgență, foarte puțin probabil a fi respectate de acum înainte. Nu se respectau nici înainte de pandemie.
Sunt netuns, nu mai am mult pentru a ajunge din nou cu plete ca în tinerețe. Adică, simt nevoia de a mă tunde. Fiindcă, din păcate, experiența mea de viață e mai lungă, îmi aduc aminte cum erau frizeriile de altă dată. Toate obiectele – prosoape, șorțurile pentru păr, halatele frizerilor, …, toate erau albe. Șorțul cu care sunt acoperiți clienții era apretat și se schimba la fiecare client. Cam la fel îmi aduc aminte că se proceda și la coafor. De foarte mulți ani nu am mai văzut rufărie albă la frizerie/coafor. Mai mult, șorțul este negru și nu se schimbă la fiecare client, se schimbă pe tură. Pentru higienă (ca să nu iei vreo ciupercă sau vreun păduche), frizerul ar trebui să interpună între gâtul clientului și șorț, un șervețel de unică folosință (practic o bucățică de hârtie higienică). Ei bine, dacă nu le atragi atenția, nu-ți pun hârtia. Dacă le-ai spus, se îmbufnează.
Am citit astăzi despre revolta unei românce din Belgia, blogger, față de una care o înghesuia la o coadă. Mi s-a întâmplat și mie, în Românica, de fiecare dată la cumpărături. În toată această perioadă a trebuit să fac zilnic un drum de mai puțin de un kilometru pentru motive legale. Îl fac cu mașina, din poarta mea la poarta cealaltă. Numai că, lângă cealaltă poartă, este deschis un mic aprozar. Sunt convins că abuziv, s-a întins pe tot trotuarul. În plus, nu știu de ce, atrage niște pierde vară care n-au ce căuta acolo. Spre exemplu, într-o zi, unul își parcase un VW, portierele larg deschise, manele (iar) la maxim și trei nimeni care sprijineau zidul. Totul la 100 m de primărie. Ce vroia să arate? Că are mașină, că are VW, că are casetofon? Chiar nu știu. Important este faptul că trebuia să mă strecor printre ei.
Ceea ce vroiam să vă transmit este că sănătatea nostră depinde de foarte multele neamuri proaste și n-avem mai multe vieți pentru a aștepta civilizarea lor.
Concluzionând, ce faceți, mergeți la salon sau așteptați reapariția rufăriei albe?
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră
maxtor isi lasa perciuni,
sa crape frizerii!
ApreciazăApreciază