Fac din nou comparația cu România. Finlanda are suprafața cu 40% mai mare, populația aproape de patru ori mai mică, PIB cu 20% mai mare și, pe locuitor, de peste patru ori mai mare, la fel ca Franța, Germania, Belgia, UK.
În Finlanda există industrie, iar oamenii, mai ales prin sud sunt ceva mai agitați.
Finlandezii sunt în majoritate protestanți și sub 2% ortodocși, probabil ruși.
Așteptam să văd ostilitate față de ruși. N-am remarcat-o. În urma războiului de iarnă (1940) și continuării (1944) în care au opus o rezistență remarcabilă rușilor, au pierdut 10% din teritoriu (sud estul Kareliei, de la jumătatea lacului Ladoga spre nord și două fâșii Salla și Petsamo în nord-est) cu 20% din industrie. Prin Karelia finlandeză și Helsinki sunt multe afaceri rusești – și noi am stat la hoteluri rusești. Războiul le-a provocat distrugeri mari în tot teritoriul.
Istoricește, dominația rusească a lăsat urme – o serie de clădiri impresionante, în special catedrale. Am remarcat în acestea program de slujbe în diferite limbi între care și româna. Presupun că organizarea aparține coloanei a cincea rusești.
După război, la presiunea rusească, au refuzat planul Marshall dar au fost ajutați mult de americani. Comerțul cu Rusia este foarte important pentru ei. Finlandezii sunt în UE, în zona EURO și în spațiul Schengen.
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră
Pingback: Banii „aduce” fericirea? | Născut pe lista neagră
😁😁😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană