Milițianul NATO

Eram într-o călătorie prin vestul Transilvaniei. Plecasem cu mașina cu noaptea în cap, fiindcă aveam un drum lung de făcut.

În timp ce traversam un orășel (era încă noapte), am fost oprit de doi polițai. Opreau cât de multe mașini puteau – se ocupau de două, iar a treia stătea în așteptare. Zeloși neică.

M-am gândit întâi că mă luase vreun radar, mai am obiceiul de o mai „calc”. M-am prins repede că este doar un control de rutină.

Îmi ceru și i-am dat actele cu care s-a dus până la mașina lor – probabil mi-a notat numărul, fiindcă pentru verificarea lor ar fi trebuit mai mult timp. Când s-a întors a continuat șirul clasic de întrebări încuietoare. Da’, asigurare aveți? I-am explicat că de mai multi ani RCA se încheie online și se verifică tot așa. Așteptam să-mi ceară taxa de drum ca să-i spun că nu mai e în atribuțiile lor, dar n-a continuat.

În „sufletul” lui se dădea o luptă intre dorința de a mă testa la alcool și necesitatea economisirii consumabilelor. Îmi spune să suflu către etilotest, fără a-l atinge. Mă execut, dar îmi pierd răsuflarea. În sfârșit, obține un rezultat și spune „Negativ” cu accent pe prima vocală, așa cum a văzut prin vreun film american în care-și închipuia că joacă. Am remarcat că și celălalt polițai proceda similar.

M-am gândit: ce bine că m-am sculat în toiul nopții ca să-i ajut p-ăștia să-și omoare plictisul.

 

2 comentarii la „Milițianul NATO

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

  2. „Negativ” cu accent pe prima vocală

    Árdelean!

    ( in Bucuresti se ciocnisera 3 …..rable!
    hd, sj adica salaj, ar (sau tm)
    urlau pirandele ca totzi dracii, NU SE CUNOSTEAU! )

    Apreciază

Lasă un comentariu