Analfabeți

Se tot vorbește despre analfabeți, analfabetism funcțional, se estimează procentul acestora la peste 50%. E adevărat?

Aruncați o privire pe FB. Din punct de vedere al reprezentativității, îl consider perfect. Oameni de toate categoriile, bărbați, femei, bugetari și privați, de toate orientările politico-sociale, de toate vârstele. Ușor de constatat că majoritatea scriu cu greșeli, au dificultăți de exprimare, dezacorduri, probleme cu gramatica.

Actualul ministru al învățământului dorește o modernizare prin schimbarea sistemului de testare tradițional și introducerea unor teste standard. Nu știu dacă e bine sau nu, dar d-l ministru al învățământului a dorit să-și prezinte omagiile Primei Doamne și a avut nevoie de traducerea D-nei Iohannis – a fost o scenă penibilă care cred că spune cam tot despre domnia sa.

Cum au stat lucrurile interbelic? Da, au existat analfabeți, dar nu aveau pretenția de a fi altceva. De altfel, majoritatea intelectualilor de atunci proveneau din familii sărace, ceea ce arată că sistemul nu bloca educația, însă accesul era mai dificil și trebuiau să muncească, să-și dorească asta, uneori erau necesare sacrificii. Dar asta favoriza elitele.

Pe tancurile sovietice au venit o grămadă de analfabeți. Alții au fost ridicați din noroaiele locale. Persoanele școlite au fost lichidate la Canal, în lagăre, în pușcării. Proaspăt ridicații din noroaie trebuiau să conducă țara, să ia locul celor lichidați. Cum s-a făcut asta? Simplu – n-avem diplome, nu-i nimic, ni le scriem. Așa a apărut școala de șefi înființată de Ana Pauker. Știu că nu-și revendică succesiunea, dar astăzi A.A.Jdanov se numește SNSPA. Așa s-a abandonat complet sistemul valoric în ierarhiile societății, ajungându-se la o impostură generalizată, suprapusă corupției de tip balcanic.

În sfârșit, în logica vremurilor, s-a introdus sistemul punctelor – școala pe puncte, diploma pe puncte. Astfel, un torționar din Arad a ajuns medic în anii ’50. Dar nu este de loc un caz singular, sistemul diplomelor pe puncte a dăinuit și în anii ’60. Punctele erau date de curățenia dosarului. În perioada respectivă, eu nu aș fi putut avea acces la facultate. Ba chiar și mai târziu, prin influența funcțiilor deținute, unii obțineau diplome. Peștele, de la cap se împute – așa a obținut diplomă criminalul gângav și agramat ceașcă, la fel nevastă-sa, savantul de renume mondial. Ultima diplomă a avut repercusiuni asupra unui onorabil profesor.

Multe Zdrențe Roșii au avut și au și acum veleități, fițe de oameni de știință, de artă. Găsiți și prin Academie. Dar eu nu știu nici una, nici o Zdreanță, cu o valoare reală. Poate cunoașteți dumneavoastră excepția care confirmă regula.

Să revenim însă. Mai întâi s-a dat directiva alfabetizării. Părinții mei mergeau în anii ’50 din casă în casă pentru a învăța clasa muncitoare să scrie și să citească. Rezultatele n-au fost grozave, ne urmăresc și azi. Cum trebuiau raportate succesuri, cred că după vreo doi ani, a fost declarat finalul acțiunii partidului prin care, masele de muncitori și țărani aveau acces la cultură, puteau citi directivele partidului. Tot atunci, învățământul primar a devenit obligatoriu, era plan.

La acea vreme (oare doar atunci?), se putea vedea rezultatul în textele diverselor cereri scrise de oamenii muncii.

Nivelul învățământului  românesc a scăzut constant în lungul anilor ’70-’80. Numărul locurilor în învățământul superior a crescut permanent. Doar că, acumulările cantitative n-au confirmat teoria saltului calitativ, dimpotrivă. Pot să vă scriu la care facultăți existau sesiuni de admitere și după 1 noiembrie, adică unde dădeau cei care vroiau să scape de armată și nu erau în stare să intre în altă parte.

Așa ajunseserăm la o largă populație de tovi ingineri, profesori, … După ’90, după un scurt recul în urma retragerii unor titluri ale câtorva politruci, lucrurile au reintrat în normal sub înțeleapta conducere a partidului – la vremuri noi, tot noi. Ba chiar, a fost creată o bază și mai largă pentru pregătirea cadrelor – au apărut facultățile particulare, pe lovele. În vidul legislativ al anilor ’90, afacerea a mers ca unsă. Apoi, au apărut ceva reglementări, dar au fost fentate, à la roumaine. Au apărut chiar fabrici de diplome patronate de stat – trafic de influență, ciubucuri, aranjamente,

Ca și pe timpul lui ceașcă, peștele se împute de la cap. Moda diplomelor și doctoratelor cu totul îndoielnice, obținute pe la cine știe ce fabrică de tipărit diplome este generalizată în parlament. În afara iluzoriei albăstriri a sângelui de Lepră, produc și avantaje financiare nerecuperate chiar la anularea diplomelor. De ce, pot doar să presupun. Oricum, greu mai găsești un bugetar local sau central fără diplomă fiindcă, ce mai înseamnă una în ziua de azi. S-a ajuns în situația în care termină o facultate la Vaslui și susține licența la Roșiori. Nu contează, pe FB se exprimă prin emoticoane.

Există câteva doamne europarlamentare cărora li s-a dus buhul. Deși sunt sigur că domnii nu s-au lăsat mai prejos, nu am exemple acum.

Cert este că asupra Zdrențelor apasă un blestem care demonstrează încă odată teoria mea cu ADN-ul de Lepră. Se spune că Arghezi, părăsind o ședință a Uniunii Scriitorilor unde era criticat, a declarat: „Scriitorii sunt de două feluri – culți și desculți„. Dar, nu numai scriitorii pot fi desculți.

Foto: timesnewroman.ro.