Un pic de psihanaliză

E interesant de știut ce e în mintea celor care, accidental sau nu, ajung în poziții importante. Se spune că funcția corupe. Dar asta e o dilemă similară cu oul și găina. Care a fost mai întâi – coruptul sau funcția? Coruptul a vânat postul sau funcția a transformat inocentul în corupt? Dar cine ar putea fi garantul capabil a recomanda un inocent pentru o funcție? Mă opresc fiindcă mă adâncesc în mistere.

Vreau să analizez efectul postului asupra titularului corupt sau nu. Sunt de părere că, încet, încet, vraja funcției ajunge să cucerească titularul, să-l convingă de importanța personajului și nu a postului ocupat de acesta. Și așa, ocupantul postului ajunge să vadă o imagine proprie idilică, fără legătură cu realitatea. Vă aduceți aminte, „Oglindă, oglinjoară, cine-i mai …”.

Sigur, trebuie să iau un exemplu cunoscut – Veorica noastră. Personal, aveam o părere bună despre Institutul de Petrol și Gaze și aș vrea să am și acum. Potrivit paginii wiki, desigur cosmetizată, a avut o evoluție fulminantă după intrarea în PSD. A trecut de la situația modestă a profesoarei de liceu industrial din Videle, la un post Petrom în Teleorman. Apoi, după puțini ani de experimentare locală, consilier, a trecut direct la Bruxelles timp de două mandate. Sunt convins că inocentă fiind (adică necunoscând limbi străine și cu problemele cunoscute la limba română) a sprijinit serios România de acolo. Pe urmă, a ajuns prim-ministru.

După ținutele și cosmeticele alese, e foarte ușor să știm răspunsul oglinzii privind aspectul fizic, dar nu vreau să merg pe această pistă. Mă interesează mai mult ce-i răspunde oglinjoara la alte întrebări, mai puțin superficiale.

Să vedem reacțiile. Mărturisește că s-a rugat la moaște pentru poporul și țara ei. Vă rog, rememorați emfaza pronunției prim-ministru al României. Nu știu ce să cred. Poate are țuțeri care au convins-o, poate autosugestia … Dar, e clar că joacă o scenetă a rolului important, covârșitor pe care-l are în istoria țării. E plină de patriotism dus, desigur, până la sacrificiul propriu – a renunțat la bucătărie, i-a privat pe ai ei de căldura familiei. Uită să menționeze căldura compensatoare a posturilor bine plătite în care i-a plasat ea sau partidul. Iar eu rămân cu o nouă dilemă – inocență sau ipocrizie crasă?

Totuși, se pare că oglinjoara i-a dat și răspunsuri neplăcute sau o fi fost Google cu vestita căutare. E clar că a auzit răutatea asta, dar e doar o răutate a conspirației mondiale, poate mâna lui Soros pe la DW. Ar fi de prisos să-i explice cineva că Google lucrează cu statistici și că asta e matematică. A eliminat alternativa adevărului, a spart oglinda oricât ghinion ar aduce asta și s-a declarat demn, jignită „mai ales că e femeie” și emotivă. Are dreptate, doar misogini nemernici. Așa am ajuns la ipostaza nedreptățitei, chiar și oglinda o persecută.

Sigur, dacă ar fi doar povestea cu oglinjoara, dacă ar fi doar o profesoară la liceul industrial din Videle, nu s-ar mai povesti, dar e prim-ministru. În această calitate a ținut patriotarda cuvântare în limba română la UE, producându-ne multe probleme. Nu contează cine i-a scris-o fiindcă a citit-o ca prim-ministru al României.

În epoca globalizării și informației, nu se poate presupune că gafele comise ca prim-ministru în limba română le înțelegem numai noi. Greșelile nu reprezintă empatie, ci …stie. Declară „Nu trebuie să mai avem politicieni-robot, care nu simt simpatie pentru oameni, nu iubesc oamenii. Poate am făcut greșeli pe care mi le însușesc și eu sunt cel mai mare critic. Nu e important când faci greșeli de exprimare, e important când greșești față de oameni”. Cred că vrea să spună să stau liniștit că are ea grijă de mine și că oglinjoara o critică.

„Cred că caracterizarea cea mai bună ne-o face românii” – sigur, apelează la analfabeții ei, dar densitatea erorilor este apoteotică.

Și, fiindcă era necesar și un moț, Veorica și-a găsit o nouă oglinjoară. Sputnik, un site al Kremlinului, o declară „omul politic român al anului 2018”. Argumentele sunt chiar ce-și dorește Veorica să audă: „un om politic s-a dovedit o uriașă surpriză, dovedind calm, pricepere și, peste toate, un nivel al demnității mult peste ce am văzut în ultimii ani”. „Prima femeie din istoria țării care conduce Guvernul a avut intervenții memorabile în Parlament, în cadrul unor manifestări interne și internaționale, la ședințele Cabinetului sau în diverse interviuri și conferințe de presă”. Ei, cu această oglinjoară, puteți să întrevedeți adevărata dimensiune a importanței Veoricăi pentru România – din păcate, profund negativă.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa.

oglinda-oglinjoara-cine-e-cel-mai-frumos-din-tara

Dăncilă, legături MISTERIOASE cu MOSCOVA? Nominalizare controversată.

7 comentarii la „Un pic de psihanaliză

  1. Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră

  2. Pingback: Vă mai poate surprinde ceva? | Născut pe lista neagră

  3. Pingback: Ileana Cosânzeana și Făt Frumos Chiparos | Născut pe lista neagră

  4. Pingback: Clasa deștepților | Născut pe lista neagră

Lasă un comentariu