Dușmani și dușmănii

Este un supliment la Sputnicii lui sputnik, pagină care redă scrisoarea abjectă a unui fost pușcăriaș care, în calitate de cetățean (uită să menționeze cu cazier), vrând să sugereze că reprezintă cetățenii, poporul, precum și în calitate de fost ministru de externe (anul 1997) vrând să sugereze o poziție oficială, roagă umil Rusia să considere România prietena Rusiei, gest care m-a îngrețoșat.

Există dușmani și dușmănii atât între state, cât și între oameni. Așa cum dragostea este inevitabilă, la fel și ura. Uneori, aceste sentimente sunt reversibile, chiar interșanjabile. Distanța dintre cele două fiind minimă, ca un tăiș de cuțit. E drept că, mai des se trece de la dragoste la ură, decât invers. Ba chiar, dragostea de cel care ți-a făcut sau îți produce rău este ceva maladiv și în psihiatrie se numeste sindromul Stockholm. Poate, unii dintre dumneavoastră își mai aduc aminte de Bogardo

Prea multe dovezi de virtute / vrute și-avute / într-o singură zi / adesea în loc să convingă / pot lesne să stingă / văpaia inimii …

Dar las lirismul celor care se pricep. În sfârșit, e clar că eu nu sufăr de sindromul ăla. Și eu, ca mai toată lumea, am sentimente din astea, limită. Oricât ați ocoli, oricât ați încerca să evitați, nu pot exista oameni care să nu vă dușmănească și oameni pe care să nu-i urâți. Poate spuneți nu, nu este creștinește. Vă sugerez să vă examinați conștiința cu sinceritate și sigur veți găsi păcatul despre care vă scriu fiindcă doar El este fără de păcat. Nu vă ascund că mi s-a întâmplat de multe ori, că uneori am reușit să evit o confruntare, dar de cele mai multe ori, ba. Inevitabilul se întâmplă totdeauna, de asta se numeste așa. Am ajuns la situația pe care vreau să v-o supun atenției: există o persoană care, oricum ați proceda, cu frumosul sau cu urâtul, vă va dușmăni. Adică, dacă-i faceți un bine, va continua să vă dușmănească. Dacă i-o trageți, nu se schimbă nimic, vă dușmănește la fel, nu aveți nimic de pierdut. Ce este de făcut? Am să fiu sincer – eu i-o trag. Ce rezolv cu asta? Păi, în primul rând nu mă umilesc, cerșindu-i împăcarea pe care nicicum n-aș obține-o și rămân cu spinarea dreaptă. În al doilea rând, va urma o perioadă în care nu mă va mai deranja, adică obțin liniștea.

Trecând la subiectul principal, dușmănia dintre state, dușmănie negată de abjecta scrisoare, vă rog să vă gândiți când vreun stat românesc sau România au comis ceva cu adevărat ostil Rusiei în ultimele câteva sute de ani. Eu nu cunosc, poate dintre cititorii mei este cineva care știe mai multă istorie. Ca să previn vreun răspuns pripit, vă reamintesc că am trecut Prutul, după ce Rusia a ocupat Basarabia și Bucovina, ocupație însoțită de masacre precum cel recent comemorat. Veți întreba de ce nu ne-am oprit pe Nistru sau cam pe acolo. Fiindcă nu era posibil, intrasem în horă. Oricum, în Europa, am fost cam a treia sau a patra națiune ca efort de război pe ambele fronturi. Și, deși chiar Rusia a recunoscut asta, jecmăneala, raptul, indiferent de acceptarea lui ca atare sau considerarea ca despăgubire de război, au fost fără limite, ca să ne intre bine mințile în cap. În timp ce vestul Europei se dezvolta prin dolarii pompați în planul Marshall, la noi datoriile nu se mai terminau.

Așadar, eu nu cunosc vreo acțiune ostilă a noastră contra Rusiei. Evidenta ostilitate a început cu ocuparea din 1812 a Basarabiei și maniera de rusificare a acesteia. Aici am și o laudă pentru neamul nostru, cum nu prea se găsește pe paginile mele. Persistența românilor pe acele meleaguri, a limbii române arată o rezistență serioasă, în ciuda vicisitudinilor, a deportărilor, gulagurilor, execuțiilor, uneori în masă, sămânța noastră continuă să existe.

România s-a ridicat de două ori. O dată în cel de-al doilea război mondial, a doua oară prin intrarea în NATO care a însemnat desprinderea decisă de sfera rusească. Poate acum interesul este mai mic, entuziasmul s-a diminuat, propaganda rusească a lucrat la greu. Însă, dacă s-ar organiza un referendum cu o sigură întrebare – Rusia sau NATO, aș paria pe un minim 80% NATO. Mai am niște întrebări – ar putea fi Rusia vreodată prietena României? Cum s-ar manifesta asta? Oare nu exact cum a mai procedat? Eu cunosc răspunsul. Mă interesează părerea dumneavoastră.

Mărturisesc că n-am izbutit să găsesc date despre părinții lui Adi, să văd pe unde i-a căzut buricul, când s-a publicat în MO al vremii schimbarea de nume. Însă, duhoarea roșie îl învăluie, acela este sucul propriu despre care vorbea Ilici. Nu știu ce este mai abject (nu pot găsi alt atribut mai potrivit) – scrisoarea sau autorul.

În rest, vă doresc cât mai puține dușmănii. Dar, fără ele, am fi lipsiți de sarea și piperul vieții.😁

Foto: mdlpl.ro.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s