Pedeapsa cu moartea

Brrr, cum o fi să pronunți o hotărâre de pedeapsă capitală, grea decizie. Te uiți la cel din fața ta, viu și hotărăști, tu, să nu mai fie. Tot vorbim zilele astea despre justiție, plecând de la pensiile speciale.

Deși cred că are și substratul caprei, deși revolta este stimulată de salariile general mici, deși eu însumi nu sunt mulțumit de justiție, sunt de părere că judecătorii ar trebui să fie o castă aparte, deasupra celorlalți – legați la ochi și cu balanța în mână. Asta ar însemna să fie oameni cu foarte puține cusururi, să se lepede de anumite relații dacă le-au avut, să evite asemenea relații permanent, să nu bea cu infractorii, să nu se culce cu ei. Ar mai presupune și un anumit statut al învățământului juridic, deasupra oricărei suspiciuni. Acestea toate ar justifica un nivel de salarizare deosebit.

Numai că, în prezent, sunt multe fabrici de diplome juridice, procentul femeilor este deasupra oricărei statistici normale (Nu sunt misogin), se difuzează poze în ipostaze compromițătoare cu personaje cheie ale sistemului. Nici pe vremea comuniștilor, lucrurile nu stăteau grozav. Școala de miliție permitea acestora să ajungă juriști după numai câteva diferențe – și astăzi văd personaje publice ajunse mari juriști pe acestă cale scurtă.

V-am povestit despre procurorul din familia mea (Profiler). Era școlit serios, a fost procuror într-o perioadă când, pentru condamnări politice nu se prea apela la procuratură. Erau declarați dușmani ai poporului (n-am aflat cine compunea acel popor) și condamnați, trimiși acolo unde le era locul, nu se făcea vreun simulacru de condamnare penală. Așa le trebuia dușmanilor, dă-i încolo de îmbuibați.

Ulterior, sub presiuni externe, s-a apelat la subterfugiul penal pentru cauze politice. Acum am aflat că cel mai înalt nivel al justiției române i-a achitat pe cei doi securiști responsabili de uciderea lui Ursu, decizând că procesul care a dus la uciderea sa a fost unul penal – exact ca și atunci. Cei doi beneficiază sigur de o specială binemeritată, babană, la fel cum vor beneficia și judecătorii care și-au pus semnătura pe actuala rușinoasă sentință – probabil a funcționat principiul cu corbul, special la special nu scoate ochii.

Este ușor să scrii că, imediat după ’89, justiția ar fi putut să curețe societatea românească, condamnând la moarte, câteva mii, poate zeci de mii, prin niște procese serioase, bine documentate “Nu mă cuprinde emoțiile”, Incredibil. Presupunând că s-ar fi deschis acele acțiuni, nu mi-ar fi plăcut să fiu în pielea judecătorilor care trebuiau să pronunțe condamnările. Apoi, cu o grabă suspectă – 7-01-1990 – motivată aparent de presiuni externe, a fost abrogată pedeapsa capitală.

Prin 1980 mi-au căzut în mână două cărți, un fel de istorii ale criminologiei și criminalisticii. Una era româneasca, includea și experimentele dr. Nicolae Minovici, nepolitizată dar, ne-atingând subiecte sensibile. Cealaltă, cu un autor englez (cred), avea un capitol, ultimul, despre călăi pe care-i analiza ca pe niște cazuri patologice de psihopați. Dar judecătorii care semnaseră?

Revenind la subiectul nostru, cred că v-am adus suficiente argumente în favoarea statutului special al judecătorilor dar, am argumentat și faptul că actuala stare de lucruri este departe de a fi în afara oricărui dubiu.