Se făcea că …

… pluteam. Undeva intre două lumi. Eram într-un vis plăcut.

În preajma mea se agitau mai mulți. Din când în când reveneam spunând câte o obrăznicie, ca să nu-mi ies din mână. Nu știu dacă pronunțam cu adevărat cuvintele sau doar credeam c-o fac.

Visul continua frumos, mări, ape, văi, munți, închipuirea mea sau realitate – nu știu.

Lista neagră, devenită o parte din mine, listele mele, dispăruseră. Mă simțeam liber și ușor. Iar munți, văi, râuri, insule. O plutire plină de plăceri. Ca într-un somn adânc, atunci când ești foarte obosit și eram foarte obosit.

Uneori, eram întrerupt cu întrebări la care nu știu dacă am răspuns. Oricum, mă deranjau.

Începuse să se zărească un gard. Nu știu ce culoare avea deși visele erau colorate, aproape aievea. Oricum, gardul n-avea sigur o culoare politică – rosu, verde, galben, …

Am conștientizat că iar am de-a face cu liste, de data asta erau două. Nu știu pe care dintre ele eram trecut eu și ce culoare aveau, nu știu cine erau cei de dincolo de gard, nu i-am văzut.

După un timp, am revenit, m-am trezit din somnul profund. Am redevenit eu cel de toate zilele, gata să întărâte și să irite pe oricine din două-trei cuvinte. Nu că aș fi ținut vreodată la conveniente, dar acum, chiar îmi erau înlăturate.

Așa am ajuns la destăinuiri – asta a fost cu gardul din Precizări.