Fiscale

Vă voi povesti două întâmplări care dacă n-ar fi reale, ar putea fi amuzante.

În 2004 am primit o amendă fiscală. Procesul verbal era pentru mine, dar, din fericire, amenda a fost plătită de persoana care mi-a făcut serviciul respectiv și care comisese eroarea (de altfel doar formală) sancționată însă exemplar.

În 2009, primesc o somație pentru plata amenzii de la executorul fiscal. M-am dus imediat, am constatat că era o înregistrare complet greșită, în sfarsit, mi-am dat seama că trebuie să fie vorba de acea amendă. Oricum, trecuseră trei ani și se prescrisese (acesta era atunci termenul). Dar eu știam că nu am datorii și că plătisem – nu m-am prevalat de prescriere ca omul cinstit cu frică de Dumnezeu. M-am zbătut nițel ca să le obțin într-o săptămână documentele (ei nu mai aveau nici documentul pe care-l înregistraseră greșit), inclusiv dovada plății de la organul fiscal care mă amendase. Executorul a spus să stau liniștit că mă rezolvă.

A mai trecut un an, doi, am fost drăguț la fiecare sărbătorire de Paști, Crăciun, An Nou ca un bun credincios. Avea un fel de abonament la mine. Un timp am mai primit ceva hârtii, dar din nou mi-a zis – uite, dosarul tău e aici, nu-mi văd capul de treburi, mai ai putină răbdare, nu te execut, stai liniștit („stați liniștiți tovarăși”).

Pe urmă, știți cum e, tragi o sperietură zdravănă la prima somație, dar ce nu te omoară, te face mai tare sau te obișnuiești. Nici nu le mai citeam. Odată, de două ori pe an când mă nimeream pe la fisc, treceam și pe la executor, să-i mai aduc aminte de mine – stai liniștit, se rezolvă.

Ei, stătui liniștit până în 2015 când sistemul (de calcul) fiscal mi-a pus poprire pe conturi și chiar mi-a luat câțiva bănuți. M-am dus din nou. Stai liniștit, te rezolv. Mai trecu un an și executorul ieși la pensia bine meritată.

Rezum tot ce-a urmat doar la discuții neprincipiale. Le-am declarat, între altele, că-mi voi trece toate bunurile pe numele moștenitorilor, ca să nu aibă ce executa și să nu existe masă succesorală când voi da colțul. În sfarsit, acum – iunie 2017 – sunt pe linia dreaptă, mi-au scos amenda, dar mai au ceva de „reglat„. Stau liniștit.

Mi-a venit în minte bancul cu avocatul englez care lasă locul nepotului. Acesta soluționează bucuros toate dosarele în prima zi. Bunicul îi spune „dobitocule, cu astea v-am crescut pe tine și pe taică-tu”.

Cred că prin 2000, două funcționare fiscale au încercat să mă viziteze, probabil de plictiseală sau foame. Normal, nu m-au găsit – alergam să obțin bani ca să-i dau fiscului. Ele au zis că mi-ar fi trimis și o scrisoare, dar poșta română … prinde orbul, scoate-i ochii. Pentru cine nu știe, orice declarație fiscală include toate datele contribuabilului, inclusiv telefon, fax, email.

Într-o zi mă sună sau primesc citație de la politie. Eram marele evazionist. Recunosc că polițista care m-a audiat nu s-a străduit să mă enerveze mai mult decât eram. Am întrebat-o redundant dacă i-a fost greu să mă contacteze. Știa și ea că fiscul are toate detaliile de contact. M-a trimis acasă.

Acu’, când „stau liniștit”, nici nu știu dacă să mă bucur sau să plâng.