Nu judeca pe altul

„Nu știu alții cum sunt, dar eu” … nu mă pot abține când cunosc pe cineva să nu-i analizez dosarul. Din propriile-i spuse, din spusele altora, chiar și din trăsăturile feței încerc să aflu de unde se trage, care-i este poziția socială reală, cât de meritată este aceasta, cât de meritate-i sunt titlurile.

Îi mai analizez gestica, mimica, mi-l imaginez în diferite ipostaze, mă gândesc ce răspunsuri ar da în diverse situații.

Fac lucrul acesta de pe vremea când românii erau doar de două categorii – provocatori și mincinoși. Provocatorii întrebau „ce faci?” și mincinoșii răspundeau „bine”. Fac asta din clasele primare când trebuia să știu că ăla e băiatu’ lu’ …, de care trebuia să mă feresc.

E foarte apropiat ce fac eu în mintea mea bolnavă de ceea ce făceau comuniștii cu dosarele. Cam aceleași criterii, doar că sunt inversate. Mai este diferența că eu am caracterul modificat de acele vremuri, iar pentru ei era luciditatea. Mai este și problema că ei se plimbă lejer, relaxați printre noi. Pentru ei nu există altă dreptate decât a lor, cea sucită și aici, pentru moment, istoria le-a confirmat-o.

Cea mai mare problemă este că situația este departe de a ține doar de trecut. Ierarhiile răsturnate sunt o realitate și acum. În continuare ăla este băiatu’ lu’, în continuare goana după titluri nemeritate care-i duce în derizoriu pe cei care le-au obținut muncind din greu.

Fac și o rectificare. Funcționarul de primărie din finalul Patriot, patriotism are diplomă, vă las să ghiciți de unde.

Cu lipsă de modestie, vă declar că în aceste evaluări, nu prea greșesc, aș spune că sunt chiar foarte precis. Am doar două rateuri, ambele când am făcut evaluări pozitive. Dintre categorisirile la „lepre” n-am înregistrat nici o greșeală.

Și-așa am mai comis un păcat. Ce-mi trebuie mie să-i judec pe alții?