Ofsaid

Sau, ai grijă ce-ți dorești fiindcă …

USR-PLUS nu a dorit să participe la guvernare acum doi ani, deși fusese invitat. În aceeași perioadă, a mai dat și un pic la gioale, am presupus în scop electoral. La alegeri, ambele partide considerate de dreapta au obținut un scor nesatisfăcător doar că, pentru USR-PLUS a fost chiar mic. Acum un an, nu mai puteau evita guvernarea. Însă au pus o condiție, fără Orban premier. Pretenția electorală le-a fost satisfăcută, au obținut ministere importante, semnificativ disproporționat cu scorul lor electoral. N-a fost prima dată când partidul mic pune condiții și-i sunt satisfăcute.

Doar că, doi miniștrii i-au fost demiși. Al doilea ar fi trebuit, într-un an, să fi făcut ceva pași concreți pentru corectarea legilor justiției ciuntite de dracnea, dar nu s-a întâmplat asta. Nu vreau să redeschid scandalurile în care a fost implicat în trecut, dar s-a dovedit a fi un personaj îndoielnic. Mi s-a părut că destituirea a fost așteptată cu bucurie de USR, astfel că a ieșit de la guvernare, punând din nou o condiție, fără Cîțu. Moțiune de cenzură cu o soluție imorală care-i va costa electoral.

În sfârșit, PNL și USR-PLUS au trecut prin alegeri, ambele cu mare scandal, dar USR-PLUS ceva mai discret. Spre dezamăgirea mea, PNL nu i-a putut produce decât pe Cîțu și Orban, doar orgolii. Nici USR-PLUS nu a fost mai breaz, a câștigat PLUS.

După ce au declarat că revin la guvernare cu un alt premier PNL, USR-PLUS s-au dus totuși cu o propunere la Președinte. PNL a fost ceva mai elegant sau șiret, nefăcând o propunere. Singura altă propunere a fost aceea a AUR, Călin Georgescu pe care sputnik îl numeste o gură de aer, admirator al Rusiei și al lui Putin.  Dar sputnik a numit-o și pe Vasilica femeia anului 2019. AUR își neagă afinitățile pentru Rusia declarând că C. Georgescu nu este membru, adică nici usturoi n-a mâncat, nici …

Consider o mare porcărie cu implicații penale, îmbrățișarea politică a falsei probleme a vaccinării. Scriam de sputnik și Vasilica – rușilor le-a plăcut, au promovat și au apreciat totdeauna prostia. Lipsa de educație, în ciuda indemnului leninist cu învățați, le-a plăcut și la ei și au folosit-o ca armă politică. Și pe trimișii lor pe meleagurile astea îi caracterizează și au folosit-o de peste 70 de ani încoace. Chestiunea vaccinării implică însă vieți omenești pierdute.

După mine, KWI i-a lăsat în ofsaid pe USR-PLUS pe care tocmai îi criticase pentru moțiunea de cenzură și mezalianțele făcute.

PNL, prin Cîțu, a avut initial o reacție de respingere. Totuși, a acceptat din ce știu eu o întâlnire. Cioloș nu poate ajunge prim-ministru fără PNL. O nouă mezalianță ar fi un dezastru de imagine pentru USR-PLUS, deveniți acum o soluție imorală. PSD, cred că și AUR, se consideră pe val și doresc anticipate pentru a mări consistența parlamentară. Nu cred că anticipatele pot fi realizate.

Cred că Cioloș va face încercarea, va afla ce compromisuri trebuie să facă pentru succes, deoarece PNL este acum în postura de a pune condiții. Este posibilă schimbarea propunerii de premier, având în vedere că, deși are un mare orgoliu, Cioloș a fost o experiență negativă în trecut. Vom vedea.

Oricum, fluierul arbitrului s-a auzit.

Foto: digi24.ro.

Un comentariu la „Ofsaid

Lasă un comentariu