Jocul de-a democrația

Tocmai m-am uitat la o nouă emisiune a progeniturii lui Horia, fosta doamnă a ziarului din sufrageria lui Izmană. Rejuvenată cu totul (o fi redevenit donșoară?), purtătoarea de cuvânt putinistă a avut invitați de-o teapă,  cel specialGeorgescu-sputnik. Aștept și emisiunea dedicată impresiilor despre festivismul de la ambasada imperiului pe care ni le vor împărtăși M-me Șoșo și Adi al doilea, care și-au prezentat omagiile către nebun. Între timp, au apărut poze cu Adi întâiul și cu Șoșo în suită la semnarea privatizării Petrom. Fiindcă veni vorba, Bombo păstrează o atitudine neutră – n-a debitat nimic pro- sau contra- nebun – curat-murdar.

Dar, să revenim. De la început, glasul sputnik ne-a declarat că Romăniei i-a scăzut ratting-ul de țară. Nu mai suntem colonie, suntem sub ocupația trupelor americane. Săriți oameni buni! Ne-au violat toate ursoaicele. Săriți! Ne rup labele tuturor babelor. Păi nouă, ce ne mai rămâne? Georgescu-sputnik era vioi nevoie mare. Îi dispăruse timorarea de după blocarea finanțării sputnik. Ajunge el președinte, alungă americanii violatori care ne pângăresc rasa slavă.

Sigur că toți ăștia despre care am făcut vorbire sunt cei mai mari patrioți. Și nebunul care ne apără panslavismul este tot mare patriot român, doar vrea să ne elibereze de americani, de dictatura lor. Poate n-ați auzit încă de PPR – Patriotii Poporului Român, președinte de onoare chiar nebunul, emblemă – profilul lui Decebal. Astea garanții dom-le, nu americanii violatori de ursoaice. Ce rău îmi pare că nu sunt și eu patriot, aș fi avut în piept o insignă cu profilul lui Decebal. Dar, ce să fac? Bunicul aștepta americanii. De unde să fi știut el că ăia sosiți din URSS sau ăia ridicați din noroaiele patriei de tancurile sovietice vor fi patrioții?

OK. Prin Cehia și Slovacia au fost ceva mișcări filo-ruse. În Bulgaria, s-a răsturnat un guvern. Despre Ungaria, știți. Doar la polonezi n-a ținut. Basarabia este încolțită rău. Probabil, în lumina democrației. Ucrainienii le-au tăiat brutal craca de sub picioare filo-rușilor dar, la ei n-a ajuns democrația deplină. Oare, filo-rușii nu se întreabă de ce în Rusia nu sunt demonstrații pro-vestice sau filo-americane? Sau, consideră normal?

Este drept, la noi nu a prea fost nimic serios. Marea demonstrație putinistă a fost un fâs penibil, nici măcar putina în care l-au tras n-a rezonat. Toți fac ce vor în lumina libertății de opinie. Totuși, cineva ar trebui să spună unde se termină opinia și începe propaganda, unde se termină jocul.

Dar, de ce ne-ar deranja propaganda? Pentru că In patria nostra multi stulti sunt. Filo-rușii nu vor pricepe.

Și încă ceva. De ce oare cei menționați mai sus, în general toți actualii filo-ruși, suveraniști cum își zic ăia cu cioara vopsită, sunt emanați din pesedee? Nu cumva pesedee este gardul vopsit?

Foto: epochtimes-romania.com, evz.ro, petitieonline.com, facebook.com.

Lasă un comentariu