Propaganda

Propaganda există de când lumea. Cleveteala pentru a convinge pe cineva sau pe unii privind altcineva sau ceva este, în fond, propagandă. La fel cum masculul dominant luptă pentru a-și domina turma și mamiferele homo sapiens au luptat pentru hegemonie, pentru a se afla mai spre vârful ierarhiei din totdeauna.

Cleveteala este cam cum era pe vremuri bancul cu zvonerul și răspândacii.

Propaganda este extrem de importantă în dictaturi. Rolul ei este să-i convingă, să-i prostească pe majoritatea celorlalți că minoritatea care vrea sau a reușit să se urce pe o ierarhie strâmbă le va aduce avantaje.

Uneori, este „pe față” – te mint în față, alteori e mai subtil – doar sugerează sau folosesc mesaje subliminale menite să te convingă că ești de-o teapă cu ei, că aparții și tu acelei tagme, că ar trebui să fii solidar. Ce, tu, oare, n-ai furat niciodată? N-ai turnat niciodată? Doar ai fost patriot, ca și ei, nu? Că nu se turna decât din patriotism. Și, dacă te-au ridicat la rangul de „patriot”, nu mai ai loc de întors – doar n-o să zici că nu ești, nu? Și-apoi, „cine n-a … să ridice primul piatra”.

Tot propagandă subtilă este inducerea fricii. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră și, uite ce pățesc cei care sunt împotrivă. Mai trăiesc încă câțiva dintre cei care au cunoscut lagărele și reeducarea pe pielea lor. Eu am cunoscut doar pe câțiva dintre aceștia și am simțit efectele existenței lagărelor.

Propaganda are oameni specializați, o spun cu toată seriozitatea. Aduceți-vă aminte: „Nu ne vindem țara„, „Noi muncim – nu gândim„, „N-a mâncat salam cu soia„, iți trebuie talent și scoală pentru a crea asemenea mesaje. Pe vremea Pieței Universității, de care nu neg – îmi aduc aminte cu nostalgie, au fost „specialiști” și pe partea astălaltă. Am avut multe mesaje bine ticluite. Dar de unde veneau specialiștii? Era o singura sursă.

Dictaturile – hitleriste, fasciste, comuniste – cam ca tot ceea ce este contra firii (nu contra lu’ Firea), contra normalului, toate societățile ale căror ierarhii sunt strâmbe, nu pot exista fără propagandă. Au existat și există Ministere ale Propagandei. Nu toate se numesc așa, uneori își ascund scopul. Desigur, cel mai vestit a fost al lui Goebbels, dar au existat, mai există și în țări mult mai evoluate – Marea Britanie, SUA.

Ceea ce guvernele sau grupările politice numesc relații publice, operații psihologice, educație, publicitate, informare constituie de fapt doar propagandă mai mult sau mai puțin grosolană, manipulare mai mult sau mai puțin scuzabilă – depinde de scop care scuză orice în funcție de logica în care privești evenimentele.

Pe la noi, în ultima vreme, a apărut o nouă forma de manipulare – victimizarea. Un securist care a fost de fapt victimă, n-ar fi putut să mănânce bunătățuri când majoritatea doar le visau dacă n-ar fi făcut mârșăviile pe care le-a făcut. Este o victimă fiindcă el, urmașul neamului lui de calici, a fost „silit” să comită crime pentru că ADN-ul lui era învățat numai cu bunătăți.

Un hoț cățărat sus este victimă dacă e urmărit de justiție pentru a-i fi luate bunurile furate, pentru a fi scos din sistemul care fură și pentru a fi pedepsit. Sigur că este victimă, doar n-a luat de la cineva, a luat de la stat, erau lucrurile/banii nimănui.

Dar tu, cititorule, ai luat? De la cine? Sigur nu ai luat – propaganda nu-mi poate promova blogul atât de departe. Minoritatea care mă citește n-a prea avut parte de asta.