Număratul de ouă

Unu, doi. Unu, doi. Unii doar unul. Unii niciunul. Iar unii un coș. Dați mai puțin să s-ajungă la toți!

Cine-și mai aduce aminte de afacerea Jimbolia? Ehe! Unii nici nu se născuseră. Dosarul a fost clasat de procurorul Viorel Cerbu,  acum mare consilier la DNA, cu un palmares pe care-l bănuiți. Fiindcă nu vreau să insinuez nimic, fac doar un rezumat plus o înșiruire de personaje a marii afaceri.

Trebuie să vă aduc aminte și de Bancorex, fosta BRCE (de comerț exterior pe timpul lui ceașcă), aflată atunci sub controlul exclusiv Secu. Bancorex avea șef pe Temeșan, colaborator sau ofițer SIE. Bancorex a fost devalizată complet (vreo 3 miliarde USD), românii au plătit ani de zile acei bani, nimeni nu a pățit nimic.

Așadar, trei firme (Sfânta Treime) au luat bani de la Bancorex (pentru totdeauna) cu care au cumpărat peste 1.000 de vagoane (1994-1995) cu produse petroliere de la Ploiești, în scopul exportării lor în Serbia aflată sub embargo dictat de ONU. Acte false, trecere clandestină  a frontierei noaptea ca …, prejudiciul fiind de 800 milioane lei (probabil ar trebui evaluat la cursul USD de la vremea respectivă). Doar despre acest prejudiciu a fost dosarul (taxe vamale), nu și despre încălcarea embargoului ONU, contrabandă. Erau amestecați ofițeri SRI (șef Astaloș zis Măgureanu), CFR-iști, SIE, politicieni, polițiști, MI, etc. Au fost citați ca martori Văcăroiu, Tărăcilă, Novac (prim-ministru, interne, transporturi). Dosarul s-a închis după 14 ani, prin mai multe metode, inclusiv prescripție. Sunt atât de multe nume cunoscute implicate, încât aș putea umple două pagini, multe amestecate și în alte murdării similare. Printre ei, Sebastian Ghiță, prietenul, poate conaționalul, Cârlanului. De fapt, totul a stagnat (dacă cumva s-a mișcat anterior) după victoria Ilici-PSD din 2000 (cred că se ascundeau sub alt nume atunci). Mai evidențiez suspiciunea rezonabilă a scurgerii unor lovele și în pușculița partidului (ghiciți care).

Înainte de ’94, Ilici avusese un trimis special la Milosevici, pe Ristea Priboi (ce nume conspirativ!). V-am mai scris despre acesta, un securist, a fost protectorul lui Bombonel în procesul din vremea lui ceașcă, garantase pentru el (de altfel, Bombo l-a răsplătit cu vârf și îndesat, nu de la el, de la noi). Priboicimentat prietenia cu Milosevici (criminalii între ei).

Negocierea lovelelor cu Serbia, chiar și transportul lor, s-a făcut prin intermediarul Ionel Bara, ambasador al Ordinului Cavalerilor de la Malta în România, în spatele căruia era ”Propaganda due”, o mafie italiană de stânga. În sfârșit, relații de încredere. Oare or fi cotizat și la marele pretin de la răsărit? Nu încerc să aflu asta. Oricum, atunci funcționa firul roșu. Acum sunt clare reticențele privind accesul României la UE și NATO?

Talpeș (SIE) a declarat că el adusese observatorii care verificau respectarea embargoului, italieni din aceeași mafie, plătiți de ONU. Dar să mai vedem niște aspecte.

Așadar o bancă este devalizată, cu o parte din bani se face contrabandă cu petrol prejudiciind statul, niște inși mai fură și ei statul, poate aceiași inși se îmbogățesc cu adevărat din contrabandă, noi cu toții plătim. Nu există vinovați.

Dar mai avem un personaj, Bombo. În perioada respectivă nu mai era la externe, era șef la camera deputaților. La externe trecuse coclitul Mele. Așadar, a fost vorba de ambasadorul Ordinului Cavalerilor de Malta. Numai că acest intermediar s-a dovedit a fi un escroc, nu numai privind afacerea Jimbolia. Omul vindea tinichele, colane, cui scotea banul, așa că avem o grămadă de cavaleri falși.

Ei, aici este îngrijorarea mea. Principala mândrie a lui Bombonel sunt chiar tinichelele, colanele. Dacă Bombo este un fals cavaler de Malta, pe el cine-l despăgubește?

V-am păcălit, v-am sugerat o pistă greșită, Bombo are tinicheaua chiar de la sursă.🙃 Desigur, pentru merite deosebite. Nu mi le-a scris, dar nici nu vreau să le aflu.

Totuși, ca la teleshopping, stai, asta nu e tot. Acum este deschisă o expoziție la Muzeul de Artă al României. Sunt sigur că aveți știre cum că, după colane, următoarea pasiune a lui Bombo este colecționarea picturilor, operelor de artă. Așa că, la expoziție există și o colecție pe acea temă pusă la dispoziție de Bombo (el zice și fii, dar eu sunt sceptic).

Și iată că ieși la iveală faptul că, în proprietatea lui Bombo, sunt falsuri. Sigur că el știa ce vine din cămara Tamarei, dar a forțat nițel ca să pară mai autentice prin expunerea la muzeul cel mai tare. Însă, lumea-i tare rea. Doi experți respectabili în artă, nu și-au ținut pliscul.

Istoricul de artă Adrian Buga lansează „un protest public” și avertizează asupra unei „situații grave” la MNAR legată de autenticitatea unor opere incluse în expoziție:

Situația cea mai gravă, fiind gata să protestez public, este legată de problemele grave de autenticitate ale unor opere de artă … Sunt cunoscute ca lucrări cu mari probleme de autenticitate lucrările care fac parte din colecțiile: Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase.

Recomand ca muzeul MNAR să facă urgent o contraexpertiză realizată de experți internaționali … care să confirme sau să infirme acuzele legate de problemele de autenticitate ale operelor …

Adevărul societății artistice și culturale românești trebuie spus doar prin lucrările originale, iar falsul este egal cu mincina din societatea noastră, este egal cu tot ce este nociv, cancerigen.

Falsul pângărește și distruge orice valoare culturală, iar dacă se dovedește prin contraexpertize că în expoziția menționată mai sus s-au introdus cu bună știință lucrări cu probleme de autenticitate, atunci trebuie stabilită o comisie în care curatorul expoziției și directorul general al MNAR să argumenteze motivele introducerii acestor lucrări în expoziție …

Dacă nu se fac publice expertizele cerute și nu se dă voie să se facă o contraexpertiză a lucrărilor menționate, iar aceste lucrări vor fi reproduse în viitorul catalog al expoziției …, voi fi nevoit să protestez public în fața muzeului și în fața sediului Ministerului Culturii”.

Anterior, și istoricul de artă Pavel Șușară a acuzat includerea de „falsuri la limita ridicolului”:

… iar aici nici nu știu dacă este vorba doar despre o incompetență impardonabilă sau, la fel de grav, despre o manevră conștientă de spălare a unor lucrări și de manipulare, prin ricoșeu, a pieței de artă, adică pur și simplu de complicitate, un număr semnificativ de lucrări, peste numărul degetelor de la o mână, sunt falsuri la limita ridicolului.

O asemenea alterare a unui act cultural major, comisă de o instituție publica de vârf, așa cum este MNAR-ul, nu poate fi trecută cu vederea nici de Ministerul Culturii, dar nici de instituțiile care trebuie să investigheze asemenea tipuri de infracțiuni

Există un răspuns MNAR care spune (nu arată) că „au avut în vedere autentificări ale unor experți recunoscuți și prezența lor în surse bibliografice care nu a fost contestată în lucrări cu caracter științific. … MNAR nu a luat cunoștință până în prezent de existența unor falsuri în expozițiile pe care le-a organizat”. Oare?

De fapt, fals este totul, inclusiv Bombo. Vă exemplific prin titlul unei pagini recente „Dialogurile lui Hartmann – Adrian Năstase, Viorica Dăncilă, Norica Nicolai” la un post Tv obscur, postată chiar de el, de Bombo. La fumurile lui, o asemenea asociere?🙃 Mai bine folosește pistolul ăla de colecție cu mâner de sidef.

Vedeți, așa este ginta lor, au pasiuni inexplicabile – ăia pe care tocmai i-au prins furând prin America o au cu mașinile bengoase. Bombo, mai spălat, cu tinichele și artă. Fudulii. Adaug un citat clasic: Adriane, nici nu știi …

Foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1349934508893876&set=a.135792593641413.

Lasă un comentariu