Canalia

Acum fix 30 de ani, în seara dinaintea zilei de Sf. Gheorghe, a început demonstrația maraton a golanilor la care am participat activ din prima clipă, până în ultima. Am fost dintre aceia despre care Ilici nu știa cine-i hrănește. Pentru că fățarnicul de el, ca și urmașii lui, nu puteau pricepe, era dincolo de puterea lor de înțelegere ca niște oameni să participe la o manifestație pentru niște idei, niște drepturi, nemânați din spate, nehrăniți de alții, fără mici, fără chiul plătit de la serviciu, fără bani împărțiți.

De altfel, titlul inițial al paginii a fost fățarnicul. Mi-am dat însă seama că apelativul canalie îl caracterizează mai complet. Fiindcă demonstrația a fost împotriva Ciumei Roșii, împotriva Zdrențelor Roșii, împotriva lui Iliescu șeful lor, zdrențe care ne pângăresc și astăzi.

Reiterez în câteva cuvinte ievoluția nemernicului care nu știe pe unde i-a căzut buricul. A fost aproape adoptat de ceașcă, a crescut în casa acestuia. Este exemplul perfect al șarpelui încălzit la sân. Apoi l-a acuzat că a întinat înaltele idealuri ale socialismului. Aparenta lui gândire ideologică s-a deplasat în ’90 de la idealurile înalte socialiste, la comunismul cu față umană, apoi la democrația originală și la partidul trandafirilor.

Trecem peste minunatul stat suveran cu președinte KGB, ministrul apărării și apoi de interne KGB, șeful principalului serviciu secret un ungur dubios, peste tratatul umilitor semnat de Iliescu la Moscova căreia dorea să-i fim vasali în continuare. Îmi aduc aminte de reacția tribunelor de la campionatul de fotbal din Italia, când pe marile ecrane ale stadioanelor au fost derulate scenele abominabile cu brutele bătând populația Bucureștiului. Cât de jos am căzut în ochii lumii … Câți ani am pierdut.

Dar esența au fost doar butoanele. Asta a fost singura ideologie a acestui fățarnic ce participa la ceremonii religioase cu trandafirul în mână. Dacă nu credea, ce căuta acolo? Dar, mai apoi, de ce-și făcea cruce? Butoanele trebuiau păstrate în aceleași mâini sigure, Zdrențele Roșii trebuiau să păstreze controlul.

Îi doresc să apuce să trăiască măcar o zi după încarcerare, să-și ducă viața de năpârcă în suc propriu.