Asistații

Zilele astea se joacă bugetul. Sigur, anul viitor este electoral, totul pare lapte și miere, nu se ia, se dă, se dă, se dă. Și totuși, există nemulțumiri, se dorește și mai mult, și mai mult, sindicatele vociferează. Cel mai tare m-a distrat Hossu care era îngrijorat pentru privați. Fățărnicie sau numea privați angajații companiilor la care statul este majoritar, gen TAROM?

Avem o grămadă de asistați social, aproape 166.000. Au circulat o mulțime de știri privindu-i. Unii sunt cu adevărat amărâți, bolnavi, nu pot munci. Alții au Merțanul în curte și palat cu turnulețe. De câte ori conducătorii noștri n-au declarat pompos că vor lua la puricat dosarele asistaților? Mi-aduc aminte de o filmare a unei femei cu niște saci grei plini de zahăr, făină, ulei, … luate de la un centru de ajutorare, femeie adusă acolo cu un Merțan nou. Îmi mai aduc aminte de cei care și-au făcut turnulețe prin Ialomița sau Călărași, urmăriți de justiția britanică pentru escrocherie legată de asistare socială și scăpați de niște judecători români, retrași între timp la o binemeritată specială. În sfârșit, de atâția asistați, este posibil ca în anii viitori să-mi sape via vreun nepalez.

Pe vremuri, în regretatul comunism, lucrurile erau clare – dacă ar fi dat afară jumătate din lucrători, nu s-ar fi simțit. Dar atunci, obligativitatea locului de muncă și cutia de chibrituri numită apartament constituiau principalul mijloc de control al oamenilor muncii din fabrici și uzine.

Revenind la buget, în februarie 2023 erau vreo 1,3 milioane bugetari. Aceștia includ armata, MI, sănătate, învățământ. În afara acestora, este posibil să mai fie niște sute de mii acei privați care-l îngrijorau pe Hossu. De altfel, sintagma cu care sunt desemnați la Tv cei care protestează astăzi este toate categoriile sociale. Deși, eu cred că este doar una – bugetarii.

Bugetarii oficiali sunt plătiți cu 37% (2021) din PIB-ul României. Deși ocupăm primul loc în UE, sunt convins că datele, așa neclare cum se publică, sunt cosmetizate, cifrele reale fiind mai mari.

România are 470 de parlamentari (tot fruntași în UE). Dacă s-ar aplica referendumul lui Băse, s-ar reduce cu vreo 37%.  Dacă s-ar reduce și bugetarii cu 37%, procentul salariilor din buget s-ar reduce la 27%. Adică s-ar face, în sfârșit o reală economie de 10%. Bugetul apărării reprezintă doar 2,5% din bugetul general. Cam 6-7% este deficitul bugetar.

Dar ce reprezintă bugetarii ăștia? Sunt diferiți de cei din timpul lui ceașcă? Există diferențe. Atunci toți erau bugetari, acum mai puțini. Au vreo activitate productivă? Nu, dar mulți dintre ei ar trebui să ne facă diferite servicii. Numai că, la școală se cer bani, la doctor se cer bani, la autoritățile administrative întâmpini aproape totdeauna greutăți și trebuie folosită iarba fiarelor, la poliție te pun să prinzi singur făptașul, … Unele posturi, destule, sunt doar sinecuri. Tomnai este o anchetă din care rezultă că pentru un post de asistent la spitalul Botoșani s-ar fi dat șpagă 15.000 euroi. De fapt, aceste largi categorii sociale sunt destul de lipsite de vreo răspundere reală, ba chiar sunt cumva ocrotite de sistem. Doar din când în când, mai găsim pe câte unul cu un portbagaj plin cu lovele fiindcă era pe drojdie. Să vedem dacă până la urmă nu i se va restitui conținutul portbagajului.

Credeți că, dacă s-ar reduce aproape o treime din numărul bugetarilor, am fi afectați? Și, dacă n-ar fi vreo diferență, oare aceste largi categorii sociale nu sunt doar o formă de asistență socială de lux? Ați remarcat legătura dintre aportul la PIB (bogăția sau sărăcia) al unui județ și ponderea bugetarilor în totalul angajaților? În Botoșani (1% din PIB) sunt mai mulți bugetari decât privați. De fapt, și acel 1% este îndoielnic fiindcă banii vărsați de bugetari în buget provin tot din buget.

Mai avem și o asistență socială super-lux – specialii. Nici aici nu există date clare publicate. Se pare că reprezintă alți vreo 1,7% din PIB.

Egalitatea cetățenilor? Doar o glumă bună. În paralel este categoria socială a privaților, a acelor angajați – necalificați, vânzători, … până la înalt calificați – care fac cu adevărat ceva, au răspunderi reale și, prin dările plătite direct sau indirect, dar real, susțin asistații de toate felurile. Și mai suportă inflația generată de întreținerea asistaților.

O țară de asistați! Bine, dar ceilalți?

Foto: playtech.ro.

Lasă un comentariu