Cred că totdeauna m-au fascinat apele – mări, oceane, lacuri, insule, ostroave, fluvii. Când adorm, mă visez pe ape. Credeam că voi muri într-o casă pe malul mării privind valurile.
Chiar când băteam coclaurile prin munți, chiar dacă depășisem serios stadiul de simplu turist montan, căutam ape, râuri, lacuri. Când v-am povestit despre Obârșia Lotrului, am menționat lacurile de pe acolo. De altfel, orientarea prin munți se bazează pe cursul râurilor. Doar o parte a reliefului Apusenilor este dominată de doline, generate tot de ape.
Chiar și când am început să cutreier lumea, coclaurile pe care le-am ales erau tot pe firul apelor. Acolo sunt fiorduri, ghețari, gheizere, lacuri ciudate, acolo e de mine.
Revenind, fascinația cred că rezultă din amestecul fluidului, abisului, al curgerii ordonate, repetitive sau eruptive. De aceea oamenii sunt hipnotizați de apă, de valuri, de lacuri liniștite, de râuri sau cascade învolburate.
La fel ca apa, și răutatea umană se strecoară prin orice fisură, găsește drumul cel mai scurt pentru a-și atinge scopurile mârșave.
Născut pe lista neagră 