Scurtă recapitulare

Constituția noastră este una semiprezidențială. Asta înseamnă că președintele are niște prerogative destul de puternice și se poate implica sau opune la acțiunile parlamentului și guvernului. Conceptul a fost impus de patrulaterul roșu de la acea vreme, principalul reprezentant fiind Antonie Iorgovan, bine răsplătit pentru asta și el și fi-su.

Asupra acestui concept a existat o puternică opoziție, fiindcă tocmai ieșisem dintr-o dictatură și exista temere de autoritarism. O contribuție foarte importantă din această tabără a avut-o Amedeo Lăzărescu, care a refuzat postul de ambasador la Vatican care i-a fost oferit tocmai pentru a-l îndepărta. Mai trebuie să menționez că D-l Lăzărescu nu era jurist de profesie, era istoric. Uneori, un autodidact care face ceva din hobby, este mai bun ca un profesionist al unui domeniu.

Între timp au murit amândoi. Tendința spre o constituție prezidențială a fost impulsionată de evidenta alegere a lui Ilici. De atunci, s-a dovedit că doar alegerile prezidențiale izbutesc mobilizarea mai serioasă a alegătorilor, consecința fiind un parlament dominat de roșii mai tot timpul. Una din căile de intervenție asupra legilor este CCR. Sesizarea CCR se poate face în mai multe moduri, unul dintre ele fiind Avocatul Poporului. Prin politizarea celor două instituții s-a ajuns la situații neconstituționale.

După marțea neagră (ba roșu, ba negru), Cârlanul l-a numit pe Ciorbea ca AP. Ulterior l-a înzestrat și cu o specială, așa încât, cu salariu baban, specială și o generoasă scutire de niște datorii fiscale la final (n-a avut săracul Ciorbea bani să-și plătească taxele ca tot omul), ani buni Avocatul Poporului n-a avut nici o sesizare în timp ce Parlamentul făcea o mulțime de mânării, în special pe tema justiției. Apropo, amnistia și grațierea sunt încă de actualitate. Ca un hatâr făcut președintelui unui partid care nu cred că a existat vreodată, i-a urmat M-me Weber, care reușește potlogării tocmai sesizând.

Toate forțele politice s-au străduit să controleze CCR, doar una a reușit în lungul timpului. Adică, după 2016, psd, reprezentativ pentru sub 15% din electorat ca urmare a absenteismului, și-a impus puterea – fiindcă putem – în CCR. Mi-am propus să vă ofer și niște biografii neromanțate ale unor membrii CCR într-o altă pagină. În consecință, în ultimii aproape patru ani, CCR a respins aproape toate trimiterile Președintelui, ba chiar s-a erijat în constituantă pentru a-i limita prerogativele. Tot politic s-a pronunțat în cauze care îi depășeau competența precum LCK și și-a conservat propriile speciale.

Pentru prima dată, avem un exemplu din Basarabia unde CCRM a revenit asupra unei decizii și membrii ei care o determinaseră au demisionat. Știu, realitatea nu-i așa frumoasă cum pare, dar este de notat. Dacă ăștia ar avea bun simț, așa ar proceda.