După părerea mea, un doctorat, acordarea titlului de doctor într-o știință presupune că persoana respectivă și-a adus un aport la dezvoltarea științei respective. Teza de doctorat tocmai asta ar trebui să evidențieze, noul adus de autor. Nou înseamnă că măcar maniera de abordare a subiectului respectiv este cu desăvârșire nouă. Dacă este și ceva substanță nouă, cu atât mai bine. Oricum, titularul unui doctorat nu poate fi decât un creator.
Mi-am mai exprimat părerea că nimeni nu poate scoate ceva nou de pe mantinelă, din tribune. Trebuie să fie implicat să activeze în acel domeniu, să-și dedice timpul. Dacă este cu adevărat creator, dacă-l duce bibilica, este posibilă o idee nouă, poate două pe an.
Acordarea prin lege a unor avantaje financiare unui asemenea individ nu este chiar o greșeală. Desigur, în mediul privat, acel spor nu poate afecta decât salariul minim și fiți siguri că angajarea unui doctor la privat nu se face pe salariu minim. Nici concedierea nu întârzie dacă pretențiile nu se confirmă. Acel spor devine un scop doar la bugetari.
Interbelic, existau elite cu studii înalte, doctori într-o știință. Numai că, lichidarea acestora a fost una din primele misiuni ale sosiților pe tancurile sovietice. Apoi, și-au arogat diverse funcții și poziții. Pregătirea și gândirea înțeleaptă a noilor conducători ne-a adus înapoierea, datoria externă, mizeria.
Cu toată opoziția unora, Leprele Roșii au avut un apetit ridicat pentru titluri academice. Li se părea că le albăstrește sângele noroios. Fiindcă, deși invocau sângele roșu începând cu steagul, visau sânge albastru. Așa a ajuns o analfabetă doctor în chimie și academician. Așa au fost create filtre care permiteau accesul in poziții cheie doar Leprelor. Înființată de Pauker, școala A. A. Jdanov a devenit o academie de șmecheri – Șt. Gheorghiu. Opera lui Pauker a fost perpetuată de Petrică (al lui APACA). HG55/90 și HG183, semnate de el, au avut grijă ca nu cumva acest izvor de impostură să se piardă. Și, SNSPA, noul nume, ne-a gratulat cu o mulțime de idioți cu diplome înalte utili sistemului. Fără voie, a trebuit să urmăresc decăderea constantă a învățământului românesc începând de prin 1975. Ceea ce vedeți astăzi în spațiul public este doar rezultatul acelei decăderi când, încet-încet, profesorii cu o altă școală, cei care scăpaseră epurării anilor ’50, au murit, s-au pensionat.
Deși, în ’90 au fost discuții și s-au retras ceva titluri colegilor leanei (cred), a urmat o explozie de impostură în științe. De data asta, sângele albastru a trecut în plan secund, scopul principal fiind avantajele materiale. Și, deși au fost retrase câteva titluri frauduloase (cred că sub 10), n-am auzit că vreunul din titulari să fi restituit sumele obținute prin hoție. Cel mai răsunător caz este al Cârlanului care a obținut și calitatea de membru al Baroului București fără vreo bătaie de cap. Toate sumele implicate (spor pentru doctorat, funcții bine plătite care impuneau doctoratul, grade militare) au fost plătite din buget. N-am auzit vreo luare de poziție a oficialilor în direcția recuperării acestor sume (e de înțeles), dar nici în media. Nici instanțele nu s-au pronunțat privind recuperarea acestor sume fiindcă nu au fost solicitate de nimeni. Degradări, retrogradări? Doar, și prin justiție există diplome de pe la fabrici.
Cum îi plăcea lui dracnea, s-a creat un adevărat învățământ paralel. Paralel cu ce? Paralel pe perpendicular? Asta a fost pentru Veo. Probleme de integritate academică, intelectuală – nu, cea mai pură hoție.
Până la urmă, este cam singura victorie a socialismului – omul nou. Dar omul nou este doar un impostor, ceea ce înseamnă că nu există. Chiar și asta este pusă sub semnul întrebării, noutatea omului.
Dar să lăsăm teoria. Niște semne ale imposturii? Ceva distinct, dincolo de cei care au emis diploma? Păi, priviți-le ochii. Ce sticliri zăreați în ochii leanei? Era altceva decât prostie? Trebuie să recunosc, veacul a înaintat. Dar, în afara șmecheriei, nicio altă sclipire nu pot distinge în privirea lui Bode și a celor mulți ca el. Singura mirare legitimă a acestuia este de ce eu? Sunt atâția. Ați văzut vreunul care ar părea capabil de a crea ceva? Doar unul. Care?
P.S. Scriind pagina, legat de sclipire, mi-am adus aminte un banc vechi.
Foto: lentiamo.ro.