Minunile

Încep prin a-l certa pe gigantul Google. Căutarea după „minune” mi-l oferă doar pe Adrian, iar poporul român este pios.

Sigur că cea mai importantă și recentă minune este cea a maicii Carmencita cu jandarmerița paralizată și pe moarte. Presupun că Carmencita (cacofonie voită), a spus „ridică-te și mergi”, iar tânăra a alergat. Aștept reacția BOR la acest eveniment. Așa ceva nu s-a mai văzut de două milenii.

Am mai scris despre borduri, dar acum trebuie să reiau – se pare că, la noi, sunt o temă de veșnică actualitate. Cred că marele popor român, izvorul tuturor celorlalte, sub înțeleapta conducere a înțelepților lui conducători, a izbutit să creeze un Titan (nu e vorba de mahalaua Bucureștiului), un fel de zeu american d-ăia care ridică stânci. Trecem cu vederea faptul că bordurile sunt cimentate fiindcă știm cu toții că se mai fură ciment. Gândiți-vă de câți oameni obișnuiți este nevoie pentru ridicarea unei borduri, darămite s-o mai și arunce. Înțelegeam o piatră cubică, dar nu mai sunt în zonă. E clar că a fost un Titan sau mai mulți. Regret că nu i-am văzut „în direct” la lucru și nici pe multele reluări Tv. Mi-ar fi plăcut să-l văd și eu pe Titanul nostru geto-dacic.

Pe urmă, mi-a plăcut coada jandarmilor la IML. Nu știu dacă s-o încadrez la minuni sau la ridicol. Cum ar fi putut fi lovită,  rănită o țestoasă sub carapacea ei, înarmată până-n dinți de către un om obișnuit? Sigur că probabilistic, totul e posibil. Mi-aduc aminte și de proștii ăia doi de s-au ciocnit cu scuturile. Dar până la a face coadă … Păi, eu cred că, mai degrabă, au primit ordin și promisiuni financiare de la Carmencita să se cotonogească puțin, cu grijă, între ei, să se dea cu capul de perete ca să rezulte accidentul de muncă. E ca și cum boxerii s-ar duce la IML după meci.

La toată dezinformarea mai adaug și telefoanele îngrijorătoare primite de jandarmi privind spargerea de la Antipa (cred că evadase un dinozaur să arunce cu borduri) și a unui magazin. Sigur că nimic nu s-a adeverit. Așa cum nimeni n-a văzut nici pungile cu rahat. Dar recunosc că asta mi-a plăcut. Mințile înguste au dovedit că au nițică fantezie.

Problema este că rahatul pute din altă parte.