Lepra

Când am folosit ca titlu cunoscutul vers al melodiei cântată de Becaud, m-am gândit: „Nu cumva fac o gafă?”. Fiindcă o serie de personalități franceze au cochetat cu comunismul sau au fost membrii ai PCFr. În Europa, cozile de topor au fost Franța și Italia. Și Grecia s-a aflat sub influența nefastă comunistă, dar importanța internațională a fost mai mică. Desigur, partidele comuniste, ziarele comuniste erau puternic finanțate de Moscova. Probabil, și acum.

Îmi amintesc că citeam L’Humanité. Deși pe linia roșie, susținut de lovelele rusești, mai avea și altceva decât presa lui ceașcă. Moscova a căutat să-și promoveze interesele prin tot felul de cozi de topor, fără a economisi arginții, din totdeauna. Asta este propaganda. Desigur, între timp, mijloacele s-au schimbat, dar propaganda continuă. În ultimii 10 ani, în era comunicațiilor, propaganda rusească este extrem de activă, uneori brutală, dar de multe ori subtilă, înșelătoare. Apasă pedala suveranității, naționalismului deși, interesul ei este imperiul. Nu cred că trebuie să vă spun eu câte blog-uri WP răspândesc, de fapt, mesajele Sputnik.

Știu că am să vă șochez, dar eu sunt de părere că americanii au făcut bine impunând McCarthysm-ul. Metodele lui au fost mizerabile, dar comunismul este și mai mizerabil. Comunismul nu poate fi strivit cu metode cinstite, normale fiindcă nu le folosește niciodată. Împotriva comunismului trebuie utilizate chiar metodele lor. Nu cred că trebuie să mai argumentez. E suficient să priviți în jurul dumneavoastră, binișorul nu ne-a rezolvat nimic. E o lepră contagioasă, mult mai epidemică decât sars-cov-2. Întinează tot ce atinge.

Revenind la trandafiri, socialiștii europeni i-au adoptat ca simbol tocmai pentru a sublinia distanțarea de Moscova, un fel de cioara vopsită, steaua cu cinci colțuri transformată în trandafiri, tot roșii.

La fel și cu fățarnicii noștri. Se ascund în trandafiri, dar steaua călăuzitoare este tot acolo, îi veghează ocrotitor. Ei cred că noi nu o vedem. Dar lumina ei ne gonește tinerii către vest. Cu excepția ipocriților, nimeni nu percepe steaua de la răsărit ca pe o chemare.

Completez cu fragmente dintr-un interviu imaginar cu Lenin, publicat de Giovanni Papini în 1931 (traducere de Ileana Zara, 1990, Ed. Univers, București; traducerea mi se pare a avea probleme):

– Dar totul era făcut, exclamă Lenin, cu o însuflețire neașteptată și aproape crudă, totul era făcut înainte de a veni noi! Străinii și imbecilii presupun că s-a creat ceva nou. Eroare de burghezi orbi. Bolșevicii n-au făcut altceva decât să adopte, dezvoltându-l, regimul instaurat de alte țări și care e singurul potrivit cu poporul rus. Nu se poate guverna o sută de milioane de brute, fără băț, fără spioni, fără poliție secretă, fără teroare și spânzurători, fără tribunale militare, muncă silnică și torturi. Noi am schimbat numai clasa care își baza guvernarea pe acest sistem. Unde erau șaizeci de mii de nobili și patruzeci de mii de mari funcționari, în total o sută de mii de indivizi ; azi sunt aproape două milioane de proletari și comuniști.

E un progres, un mare progres, deoarece privilegiații sunt de zece ori mai numeroși, însă nouăzeci și opt la sută din populație n-a câștigat prea mult prin această schimbare. Fii chiar sigur că n-a câștigat nimic și e tocmai ceea ce vreau, ceea ce doresc și, de altfel, ceea ce este absolut inevitabil.

Marx însuși ne-a învățat că teoriile n-au decât o valoare pur fictivă, o valoare de instrument. Dată fiind starea de lucruri din Rusia și din Europa, a trebuit să mă servesc de ideologia comunistă pentru a realiza adevăratul meu scop.

Marx nu era decât un burghez evreu, călare pe statisticile englezești și admirator în secret al industrialismului. Un creier îmbibat de bere și de hegelianism, în care amicul Engels injecta câteodată unele idei geniale. Revoluția rusească e o dezmințire completă a profețiilor lui Marx.
Comunismul a triumfat tocmai într-o țară unde aproape nu există burghezie.

Oamenii, sunt niște sălbatici fricoși, care trebuie stăpâniți de un sălbatic fără scrupule, așa cum sunt eu. Restul nu-i decât vorbărie, literatură, filozofie și altă muzică, pentru folosul nerozilor. Ori, sălbaticii sunt la fel de criminali, ultimul ideal al oricărui guvern trebuie să fie acela de a face în așa fel, ca țara să semene cu o ocnă.

Vechea ocnă țaristă e ultimul cuvânt al înțelepciunii politice. Dacă te gândești bine, vei vedea că viața de închisoare e cea mai potrivită celor mai mulți oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, în sfârșit, feriți de riscuri și în situația de a nu putea săvârși răul. Îndată ce un om intră la închisoare, trebuie, prin forța lucrurilor, să ducă o viață de nevinovat.

Mai mult decât atât, nu mai are nici gânduri, nici preocupări, deoarece sunt alții care gândesc și poruncesc pentru el: lucrează cu corpul, dar își odihnește spiritul.

Și știe că în fiece zi va avea ce să mănânce și unde să doarmă, chiar dacă nu lucrează și chiar dacă e bolnav, fără grijă pe care o are cel liber de a-și procura o pâine în fiecare dimineață și un pat în fiecare seară. Visul meu este de a transforma Rusia într-o imensă închisoare: și să nu crezi că spun aceasta din egoism, căci într-un astfel de sistem cei mai sclavi și cei mai sacrificați sunt tocmai paznicii și ajutoarele lor!

– Și țăranii?
– Urăsc țăranii, răspunse Vladimir Ilici cu o strâmbătură de dezgust. Urăsc pe mujicul idealizat de acel ramolit occidental care era Turgheniev și de acel faun convertit care era ipocritul de Tolstoi. Țăranii reprezintă tot ce urăsc mai mult: trecutul, credința, ereziile și maniile religioase, lucrul manual. Îi tolerez și îi cultiv, dar îi urăsc. Aș vrea să-i văd dispărând pe toți, până la cel din urmă.

Un electrician valorează pentru mine cât o sută de mii de țărani.

Se va ajunge, sper, să trăim cu alimente produse în câteva minute de mașini, în laboratoarele noastre chimice și în sfârșit vom putea masacra țărănimea devenită atunci inutilă. Țăranii se vor face lucrători sau vor crăpa. Viața în natură e o rușine preistorică.

Bagă-ți în cap că bolșevismul reprezintă un război triplu: al barbarilor științifici împotriva intelectualilor corupți, al Orientului împotriva Occidentului și al orașului împotriva satului. Și în acest război nu ne vom uita la alegerea armelor.

Individul e ceva care trebuie suprimat. E o invenție a acelor pierde-vară de greci și a închipuiților de germani. Cine rezistă, va fi tăiat ca o tumoare vătămătoare. Sângele e cel mai bun îngrășământ oferit de natură.

Să nu crezi că sunt crud. Toate aceste execuții și spânzurători, care se fac din ordinul meu, ma plictisesc. Urăsc victimele, mai cu seamă fiindcă mă silesc să le ucid. Dar nu pot face altfel. Visez să fiu directorul general al unei închisori model, al unei ocne pacifice și bine întreținute. Dar se găsesc, ca în toate închisorile, neascultători, neliniștiți, din acei care au nostalgia stupidă a vechilor ideologii și mitologii omucide.

Toți aceștia vor fi suprimați. Nu pot permite ca numai câteva mii de bolnavi să primejduiască fericirea viitoare a milioane de oameni. Și apoi, definitiv, vechile vărsări de sânge nu erau un fel rău de a îngriji corpurile.

E o oarecare voluptate să te simți stăpân pe viață și pe moarte. De când vechiul Dumnezeu a fost ucis – nu știu bine dacă în Franța sau în Germania – unele satisfacții au acaparat oamenii. Eu sunt, dacă vrei, un semizeu local așezat între Asia și Europa, dar pot totuși să-mi permit unele capricii. Sunt gusturi ale căror secret s-a pierdut, după căderea păgânilor.

Sacrificiile omenești aveau ceva bun: erau simbol profund, o învățătură înaltă, o sărbătoare sănătoasă. Dar aici, în locul imnului credincioșilor, aud ridicându-se spre mine urletele prizonierilor și al muribunzilor; te asigur ca n-aș schimba această simfonie cu cele nouă ale lui Beethoven. Acesta e cântecul religios care anunță beatitudinea apropiată.

Cum vi se pare? Nu știu câte surse de documentare a avut autorul la acea vreme, cred că a fost vizionar. Mie mi se pare răvășitor. Deși a circulat mult pe net ca autentic, interviul este imaginar.

Cum comenta cineva, tot răul vine de la ruși.