Valoarea

Conform idioatei filozofii a lui Marx, singura cu pretenția de a fi științifică, munca generează plusvaloarea, expresia exploatării omului de către om. În subsidiar, rezultă că tot munca generează valoarea. Deja am scris despre absurdul teoriei. De altfel, Marx însuși a fost un exploatator, conform propriei teorii și i-a plăcut traiul îndestulat rezultat.

Laitmotivul muncii – работа, die Arbeit – a fost folosit puternic de diferite propagande, în primul rând de comuniști și urmașii lor, dar și de național socialiști / naziști și constituie propaganda cea mai parșivă. Arbeit Macht Frei scria la poarta lagărelor de exterminare naziste. Și în România, lagărele comuniste, tot de exterminare, se numeau colonii de muncă.

Munca devenise un fel de icoană, un scop al vieții. De fapt, era o mare minciună, locurile de muncă pentru toți erau mijlocul de control cel mai important al populației, toți trebuiau să aibă un serviciu, nu conta dacă știu să facă ceva sau dacă fac, conta prezența lor acolo, semnătura din condică – controlul. Vă amintiți „Decât muncă fără rost, mai bine puțin și prost”. Plus câte probleme erau ca să-ți faci mutația în altă localitate. Pentru cei care nu știu să facă ceva, cărora nu le place să lucreze, este o mare pierdere, ultima reminiscență fiind actuala masă bugetară exagerată al cărui scop este tot controlul, de data asta doar electoral.

Enumăr câteva expresii consacrate, unii chiar le mai folosesc – oamenii muncii, cei ce muncesc, clasa muncitoare, respectul față de munca maselor largi de oameni ai muncii, munca e o onoare, munca înnobilează, tineretul muncitoresc, educarea prin muncă, muncitorul, orașe muncitorești, locuințe muncitorești, colectivul de muncă. Exista ordinul muncii, o decorație. Exista munca de partid – cred că asta era definiția mâncatului de rahat. Mai exista munca patriotică – îmi evocă o duminică friguroasă de Paști, de început de aprilie, când am fost scos la măturatul străzilor.

Erau și lozinci, desigur goale. Au fost multe, de la „Vom munci și vom lupta, țara o vom apăra!”, la „Noi muncim, nu gândim” creație a colectivului lui Ilici.

Dar să revenim la valoare. Orice produs inferior, lipsit de performanțe, indiferent de munca înglobată, nu va avea cumpărători, adică nu are valoare. Chiar și cu o economie dirijată, în plină foamete, îmi aduc aminte de rafturile alimentarelor pe care erau prezente doar două-trei produse pe care nu le cumpăra nimeni.

Dar oamenii? Care este valoarea oamenilor? Știu că și p-aci prin WP sunt unii care proslăvesc dulcegării, de cele mai multe ori, falsități. Sigur că un om cu spinarea dreaptă are valoare. La fel unul creativ. Are valoare și unul care a izbutit să organizeze ceva de valoare. Credeți că oamenii aceia care au plecat din România, care nu se vor mai întoarce, erau fără valoare?

Bine, dar ce facem cu muncitorii, aceia veniți pe tancurile sovietice sau scoși din noroaiele patriei de acestea? În opinia mea, sunt oameni de nimic, profitori ai unei situații critice. Conștienți de lipsa lor de valoare, au încercat să distrugă tot ceea ce avea valoare cu adevărat – concurența. Prin coloniile de muncă, pușcării, canal, etc. au făcut totul pentru a distruge valorile și astfel s-a ajuns la o societate răsturnată, contra firii, condusă de niște impostori. Rezultatul, un dezastru economic și social ale cărui urmări se văd și astăzi.

Acum suntem într-o aparentă economie de piață, reclame, marketing. Scopul celor din urmă, să te convingă să cumperi ce nu dorești. Pe la Tv, reclamă la niște monezi aniversare, fără nici o valoare. Chiar și pe WP am întâlnit prezentări de opere de artă, de tablouri – dimensiuni, acril pe pânză – mă amuză.

Oare n-ar trebui prezentată o statuetă Brâncuși prin numărul de kilograme?

Notă: am comentat pe două situri WP privind valoare. Nu le-am menționat fără acord, dar posesorii pot comenta aici, inclusiv link-urile lor.