Viața cu all inclusive

O lozincă de marketing falsă ca aproape tot ce înseamnă marketingul. Anglicismele de lemn. Problema este distanța mare dintre meseriașii / Doreii din marketing și produsele / serviciile vândute, n-au habar unii de alții. Există chiar partial all, dar și supra, extra, ultra all inclusive. Ori de câte ori aud d-astea, îmi sună clopoțeii – trebuie să fie o înșelătorie.

De fapt totul este legat de nevoi. Unii au nevoi limitate – fie nu-și doresc all, fie n-au ce face cu all, fie nu s-ajung la all. Sunt tot felul de limitări, posibilități sau nevoi care ar trebui toate satisfăcute de all.

Să luăm un exemplu simplu. Un bărbat bătrân își cumpără lame de ras. Nimeni nu cumpără doar o lamă, de altfel niciun nu cred a fi posibil. Totuși, îmi aduc aminte de vremurile de restriște în care puteai cumpăra una singură, nu mai știu marca estică – poloneza sau cehoslovacă. Așadar, la market, moșu’ se gândește câte să cumpere, să nu ia prea multe și să se termine ața. Pentru o săptămână, pentru o lună, doi ani? Iată o întrebare hamletiană. Sigur, aș putea da un exemplu și cu o femeie, dar ați spune că sunt misogin și, chiar nu e cazul.

Vă dau un alt exemplu, din realitate. Am întâlnit pe unu, cu dificultăți de mobilitate, în vârstă. Ca americanul nevorbit (insist pe expresia asta), a început să ne povestească singur despre el (de obicei era invers – da’ tu, cine ești?). Avea copii pe la casele și cu treaba lor, nevastă-sa murise, sau îl părăsise și murise. Nu contează – era singur. Avusese o fermă și s-a îmbolnăvit de Parkinson (Doamne ferește, găsiți repede un lemn). Forțat de situație, la un moment dat, americanul nostru a vândut ferma. Nu știu exact dacă au fost sau nu discuții familiale pe temă, dar și-a întrebuințat venitul pentru un all inclusive pe termen nelimitat. Nu știu dacă era extra, dar partial n-avea cum fi. Sunt multe ipoteze aici. Poate avea asistență permanentă personală (nu mi s-a părut), poate-i trimiteau periodic o damă, poate avea un aranjament propriu cu compania, poate avea și o asigurare de vreun fel. Putea avea o cabină mică sau un apartament – oricum, călătoritul single este cam costisitor. Doar cu mare greutate și asistența personalului s-ar fi putut duce în cea mai ușoară excursie locală. Nu l-am văzut pe la vreun bar, doar în restaurantul mare. Oricum, era cumva norocos – avea încă controlul și puterea deciziei.

M-am gândit mult la omul ăsta – fără nicio avere alta decât cardul, trebuie să-și fi făcut și el totuși un plan. Dacă pățea ceva grav, dacă se rupea ața? Făcuse aranjamentele? Poate voia procedura maritimă hrană la rechini de pe scândură, poate vroia un sicriu – îl avea cu el? Poate (puțin probabil) urma a fi trimis familiei.

Dar dacă nu se termină întâi ața, ci cardul?

Foto: sunphoto.ro.