Am mai scris despre românii de prin alte părți, vă mai spun o istorie.
Este vorba despre o familie obișnuită din România care și-a împlinit visurile dincolo. Ambii din sate ale unor județe din sudul României. El a făcut liceul, a muncit în construcții prin vreo două țări europene, una fiind Franța. Vorbește bine engleza, nu s-a sfiit să învețe și franceză fiindcă era acolo. Acesta este background-ul. La una din venirile prin țară își cunoaște soția, tot fără calificare superioară.
Acum începe povestea familiei. Conform obiceiurilor locale, se apucă să-și facă o casă în satul lui. Vin doi copii, o fată și un băiat.
El face ceva rapid pe care aș numi-o convențional școală tehnică. În noua postură, nu fără greutăți, pleacă cu soție și copii pe partea cealaltă, într-o țară de limbă engleză, una din cele fericite. O duce greu, dar se zbate. Soția primește drept de lucru, el nu-și poate lua legal o a doua slujbă. E obligat să rămână în contact cu comunitatea mică, dar cu toate obiceiurile proaste, a românilor. În condițiile acestea vitrege, li se mai naște o fetiță. Nașterea fetiței nu le oferă vreun avantaj legal deoarece aceasta nu capătă automat cetățenie locală.
Atunci i-am cunoscut. Din hobby, el face un site web pentru slujbă, pe care tot el îl întreține, publică traduceri proprii, din și în engleză, își publică texte proprii, poezii proprii. Toate textele sunt scrise extrem de corect gramatical, punctuație, topică. Soția îl ajută. Am făcut mențiunea tocmai pentru ca să evaluați corect valoarea omului nu foarte școlit – iată că asta nu contează. Pe WP știu un blog de critică literară cu greșeli de ortografie, topică și exprimare. I-am trimis observații de câteva ori.
La vreun an după cel de-al treilea copil i-am cunoscut personal, am avut cinstea de a-i cunoaște. Fata cea mare avea spre 11 ani și se întâmpla acum 6 ani și jumătate. Am continuat să ne scriem sporadic, el povestindu-mi eforturile pe care le face pentru a se încadra în legile locale, pentru a câștiga mult mai mulți bani și diversele probleme pe care le întâmpina. Apoi, nu mai țin minte cum, luăm legătura și pe WhatsApp.
Acum vreo doi ani, decis să nu mai revină decât în vizită, vine în România la neamurile care au și casa lui, își actualizează actele, ocazie cu care rememorează amabilitatea autorităților române. Își cam încheie socotelile pe aici, așa am înțeles eu, fiindcă nu i-am pus întrebări, mi-a spus doar ce a dorit. Nu știu dacă i s-a confirmat și proverbul cu frate, frate, dar brânza e pe bani, adică nu știu cât de corect a izbutit să-și lichideze drepturile de pe aici.
În sfârșit, îmi mai trimitea diverse chestii pe WhatsApp, dar eu nu sunt mare fan al acestei aplicații. Azi dimineață, primesc de asemenea niște poze de la el, nu le-am dat importanță. Abia ceva mai târziu deschid, de obicei durează o săptămână să fac asta.
Și, surpriză uriașă. O poză cu un nou născut înfășat, o poză cu soția lui pe patul de spital cu copilul în brațe, o fotografie cu tot familionul și cu el în spate ținându-i între brațele întinse, radiind de fericire ca un cocoș. Nici un text, dar pozele spuneau tot. Ulterior mi-a scris că are încă o fetiță, că o s-o cheme Ecaterina, un nume drag mie.
Las concluziile pe seama dumneavoastră. Eu doar v-am împărtășit bucuria.
Foto: ziare.com.
Născut pe lista neagră 