Cum mi-am petrecut Halloween

ATENȚIE! Această pagină vă poate afecta emoțional.
Persoanele de peste 75 de ani o pot citi doar împreună cu părinții.

La noi, este ziua morților. Pomeniri, slujbe și pomeni pe la morminte. În fiecare sat, după obiceiul locului.

Avem două morminte la cimitir – bunici. Sunt departe unul de altul și până ajunge popa de la unul la celalalt trece ceva vreme. Dar, ăsta este de fapt și un prilej de socializare. Mătușa care ne însoțea – 86 de ani împliniți, s-a plictisit și a decis să plece după sfințirea primului mormânt.

Mătușa, o femeie micuță și slăbuță, ageră și iute, cu replici prompte de ardei iute, are probleme serioase de vedere pe care nu le recunoaște, retina deteriorată de infecții repetate. I s-a întâmplat de multe ori să se împiedice și să cadă, din fericire fără urmări grave până acum. Era îmbrăcată gros, în culori închise, spre negru. Mai demult, avea obiceiul să bată satul în lung și lat, după tot felul de știri. Cu pandemia, lucrurile s-au mai schimbat, chiar a afectat-o lipsa de mișcare și de comunicare. Astfel încât, uneori, mai pomenește morți ca și cum ar fi vii. Altfel, știe totul despre toți, cu detalii ca, de exemplu, cu ce erau îmbrăcați la o anume ocazie.

Așadar, plecă mătușa spre casă pe la 12:30, cale de vreun km și ceva. Numai că, după ora 14:00 încă nu ajunsese. Începe un pic de panică, dăm telefoane pe la câțiva, fără succes. Pleacă soția spre cimitir, pe diferite străduțe, dar nu o găsește.

Pe la 15:30, mă duc la poliție. Erau vreo trei p-acolo, între care o femeie care mi-a cerut buletinul și s-a dezinfectat după ce mi l-a dat înapoi. Am tras concluzia că este dintre credincioșii în COVID care nu cred în vaccin. I-am întrebat dacă pot interoga cumva două-trei spitale din apropiere, mi-au răspuns sec că nu. Cred că și-au dat seama că sunt iubitor de trântori. Mi-au spus să aștept echipa operativă care este foarte ocupată și care are multe de făcut. Pe urmă, am aflat că e vorba de un singur ins pe autospecială care cine știe unde e. Sigur, am auzit și cântecul lipsei de personal.

Văzând cât de zeloși sunt, mi-am dat seama că este complet neproductiv să pierd vremea p-acolo și le-am declarat că plec. Împreună cu un prieten, am început să bat străduțele satului cu mașina – el într-o parte a satului, eu în cealaltă. Am făcut așa mai multe tururi degeaba. Între timp, cineva a spus că ar fi văzut-o pe șoseaua națională, spre intrarea în sat. Am mai insistat cu explorările, tot fără succes. Se făcuse seara, întunericul se lasă repede.

M-am dus acasă cu intenția de a da eu telefoane pe la spitale. Începusem operația când, mă aud strigat. Un fost vecin, venise să ne anunțe că a zărit-o departe, pe șoseaua națională, dincolo de ieșirea din sat, la o intersecție cu alt drum național. S-a întrebat ce cauta singură tocmai acolo, dar nu putea opri mașina în care era, sau a reacționat prea târziu, sau cine știe.

L-am luat cu mine în mașină. Se întunecase complet. A plecat separat și prietenul celălalt, înțelegându-ne să vireze el la dreapta pe celalalt DN, iar eu să merg dincolo de marea intersecție. Acum, se construiește acolo un pasaj, e mare șantier, mai mult de un km pietonii nu pot circula decât pe carosabil.

În sfârșit, am ajuns la intersecție, n-am găsit-o, am mers înainte încă vreo doi km, tot fără succes. M-am întors, și am luat-o pe celalalt DN, în direcție opusă celei în care mersese prietenul meu. Am mers așa aproape 2 km și am decis să mă întorc ca să privesc mai atent cealaltă parte a șoselei. Când pregăteam manevra, văd, în lumina farurilor, la vreo 300 m înainte, o mogâldeață mergând pe marginea șoselei.

Mergem imediat și, finalmente, o recuperez. Era obosită, dar cu aplombul ridicat și cu capsa pusă. Nu avea hainele murdare, deci nu se împiedicase, era nevătămată. I-am sunat pe ăia de la poliție să ia poziția de pe loc repaus, să nu mai fie îngrijorați.

Să recapitulăm. 86 de ani, aproape oarbă, noaptea pe șosele intens circulate, îmbrăcată în negru, nu a căzut, a văzut-o fostul vecin și s-a deranjat să vină să ne anunțe. Un lung sir de circumstanțe negative sau foarte puțin probabile. În 6 ore a mers aproape 8 km. Nu vi se pare că treaba cu departamentul de protecție divină funcționează?

Iată că viața bate totdeauna filmul. Și, chiar dacă lipsește tigaia, am trăit o adevărată poveste de groază, din fericire cu happy end.

Foto: nbc12.com.

2 comentarii la „Cum mi-am petrecut Halloween

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s