Badea și natalitatea

Mai țineți minte povestea (probabil) aceea cu trenul care trecea în fiecare dimineață la ora 04:00 printr-o gară din Moldova, cauză a unei natalități record în satul respectiv? Vă spun și un banc. Acceleratul pleacă din Cluuj, compartimentul plin. La prima oprire, un bade aflat în compartiment se ridică, privește pe fereastră și spune – no, aci se f… lumea. Se lasă o tăcere mormântală în compartiment, toți etalează niște moace vexate. La următoarea gară, scena se repetă. Încep vociferări, apostrofări. La următoarea oprire, badea iar se uită pe geam și trage aceeasi concluzie. Chiar și cucoanele încep să-l repeadă. Totuși, în următoarea gară, din nou, badea își expune teoria. Încet, călătorii, bărbați și femei, încep să accepte situația și decid să se amuze (știți că asta mărește numărul anticorpilor). La un moment dat, cineva întreabă – bade, da’ de unde știi? Iar badea răspunde candid: No, peste tot se f… lumea.

Acum, să revenim la natalitate. Lumea poate să facă mai puțini copii din multe motive – oboseala după muncă, neglijența, grijile, posibilitățile materiale, plictisul, lipsa timpului petrecut împreună de un cuplu, alcoolismul și multe altele. Dacă se dorește creșterea natalității, trebuie implementată o politică, trebuie ținut cont de ansamblul cauzelor posibile. Desigur, există și un factor financiar. La un moment dat, un guvern (cred că pdsr) a limitat venitul din concediul de maternitate la o valoare foarte mică (pentru egalitate socială). Era o porcărie fiindcă o persoană care cotizase ani buni zdravăn beneficia de aceeași sumă, ca indemnizație de concediu de naștere, cu una care a plătit foarte puțin. O altă porcărie este cea cu alocațiile plătite fără alte condiții care să limiteze folosirea banilor în interesul copiilor, cunoscând că există unii care fac copii pentru alocații.

Am scris că, din cauza pandemiei, claustrarea, lucrul de acasă, timpul mai lung petrecut în familie, vor determina creșterea natalității. Sigur, statistica pentru 2020 nu poate fi asociată pandemiei, totuși este îngrijorătoare. Atunci, ce este de făcut?

Propun ca guvernul să-i învețe pe contribuabili știința lui badea, barza este doar o poveste. Deocamdată, vedem doar lecții de masochism.

Foto: romaniacurata.ro.

Lasă un comentariu