Succesul PSD

În memoria Iolandei

Ce anume poate lega strâns un grup de oameni și atașa un grup de susținători? Eu cred că interesele individuale (nu discutăm despre cazurile maladive, fanaticii). Pentru a analiza coagularea PSD și a masei sale de alegători, trebuie analizate începuturile. Nu va fi un text scurt, ușor citibil. Am mai inserat poze ca să vă mai distrez.

Comuniștii de început nu se pun – o mână de oameni aserviți sau trimiși direct de Moscova, militând pentru dezmembrarea țării, sper că nu v-ați așteptat de la mine la chestia aia cu „lupta de clasă”. Până și PSD a renunțat la ea cu excepția unui cârlan admirator al lui Che. La sfârșitul războiului, aceștia (lista parțială o găsiți la Trăiască 7 Noiembrie), sprijiniți de ocupanții sovietici, au izbutit să adune și să coaguleze o grămadă de lepre în scopul înlăturării burghezo-moșierimii de la putere. Făcură propagandă, abuzuri, violențe, falsuri după lecția Moscovei și iată cum, o țară aflată în zona normalității a ajuns să fie guvernată de niște lichele.

Oamenii normali și-au pierdut bunurile, libertatea, viața, fiindu-le confiscate de o bandă de hoți care au acces la poziții sociale susținuți doar de aparatul de constrângere, neavând nici o altă calitate care să-i recomande. Treptat, au ocupat toate ierarhiile sociale, în toate domeniile – politic, administrativ, tehnic, știință, cultură, artă. Persuasiunea și constrângerea, împreună cu exemplul viu al sutelor de mii de victime au fost foarte puternice. Totul era combinat cu o serie de avantaje acordate pe alt criteriu decât cel al valorii persoanei – primeai apartament dacă …, îți mențineai locul de muncă dacă …, puteai ocupa o funcție dacă … În anii ’50 făceai facultatea „pe puncte” dacă aveai un „dosar bun”, nu conta dacă erai sau nu capabil, dacă învățai sau nu, căpătai diplomă.

Pe aceste fundamente „sănătoase” s-a „dezvoltat” societatea vreo 50 ani. Copii s-au căsătorit în tot felul de mezalianțe. Toți erau salariați, nu existau șomeri (deși aceleași realizări ar fi putut fi obținute cu jumătate din angajați), cu excepția securității și vârfurilor administrației, toți aveau salarii mici (un maistru putea avea un salariu mai mare decât inginerul proiectant), nu existau răspunderi/responsabilități fiindcă societatea nu se baza pe valori.

Încă niște aspecte importante: se fura mult, funcționau foarte tare „pilele”, se „turna” aproapele, se cultiva personalitatea cizmarilor din conducere – pupi-n-curismul (normal, aveau decizia de viață sau moarte).

Așa era structurată societatea în 1989. Câți erau implicați în acest tip de ierarhie de la opincă la vlădică? Eu cred că mult peste 65%. Gândiți-vă că 50% din salariați erau șomerii socialismului, erau inutili. Majoritatea acestor oameni erau adepții „liniștii” (de la „stați liniștiți tovarăși” la „un președinte pentru liniștea dvs.”), nu doreau să se zbată – doreau să li se dea, doreau să fie siguri de situația lor fără eforturi, se complăceau în micul lor confort mizerabil, nu aveau alte aspirații, singura lor grijă fiind capra vecinului (nu cumva acesta să ridice capul prea sus din noroi). Poate, la început, s-au bucurat sincer – și ei simțeau o apăsare, apoi era și reflexul caprei – prea aveau unii de toate pe restriștea aia. Au fost însă repede ghidați să-și dea seama care e interesul lor mărunt.

Aduceți-vă aminte de primele alegeri – Duminica Orbului, masa de alegători de vârsta a treia, grijulii, nu cumva să se schimbe ceva. Probabil că nemernicii de Iliescu și ai lui au trișat masiv (erau speriați încă), dar ar fi câștigat oricum cu o majoritate confortabilă, majoritatea celor de mai sus. De ce erau speriați? Trebuiau să asigure continuitatea clicii.

O bună prietenă spunea privind coada de persoane în vârstă de la alegeri: „Pe voi ce vă mai așteaptă, doar mormântul. Mie îmi distrugeți ultimii ani de viață.” Chiar așa a fost.

Ce a urmat, se știe. Clica și-a păstrat continuitatea, s-au mai rotit, s-au mai îmbrâncit, dar și-au confirmat „unitatea de nezdruncinat”.

După ’89, clica n-a prea evoluat. Poate cu excepția susținătorilor încrâncenați, lumea a constatat că nu e vorba nici de vreo ideologie de stânga, nici de vreo filozofie. Ne-a fost demonstrat la niște recente interviuri cu tineretul PSD care nu știa dacă PSD e de stânga, nu știa ce e stânga și, în general, nu știa nimic, ceea ce confirmă încă odată că ce naște din pisică …, doar lipitori de afișe și vânătoarea unui post liniștit cu bani mulți fără școală. În privința cadrelor, în afara rotirii lor, a îmbătrânirii și morții, clica nu a evoluat. Locul unora a fost luat de puii lor, la fel de hoți și inculți precum părinții – ADN-ul, mare lucru, stabil și după 70 ani.

PSD, serviciile, administrația au continuat să utilizeze dosarul (cel de pe vremuri) ca politică de cadre. Zilele trecute se relata la televizor cazul unui tânăr care terminase primul la liceul lui și nu a intrat la Academia Națională de Informații (aceea cu niște vestiți doctori). Cred că este relevant. V-am mai povestit că am avut în mănă chestionarul de admitere la Academia de Poliție (ăștia au un fix cu academia, li se trage de la tovarășa) prin ’90 – era formularul de cadre bine cunoscut mie – în condițiile astea nu trebuie să ne mirăm ce vedem pe stradă.

Dar cum a evoluat masa electorală PSD? Unii, mulți, incapabili de adaptare, inculți ca cei pe care-i votează încrâncenați, îi votează constant sperând să li se dea ceva. Alții (probabil cu un ADN mai bun sau altoit), s-au reprofilat, muncesc, au plecat pe afară (sper că nu la furat). Electoratul s-a schimbat și s-a diminuat.

Cred că starea electoratului vechi ar fi fost alta cu niște măsuri tranșante, o condamnare reală a trecutului, o lustrație profundă, niște condamnări în procese clare/cinstite chiar și după legea de la comiterea faptelor. Dar una din primele măsuri legislative din ianuarie 1990 a fost grațierea abuzului în serviciu, adică protecția celor care au abuzat de funcții, au mai maltratat, etc. Abuzurile de multe feluri au continuat, drept care și în prezent ne străduim să-i iertăm legal.

Cum s-ar putea corecta electoratul PSD? În primul rând prin ajutarea acestor oameni să vadă un orizont mai bun, dar asta înseamnă bani, investiții și după cum vedeți PSD n-o face. Preferă să-i tină pe acești oameni captivi în mizeria și încrâncenarea lor. Investițiile PSD se rezumă la lucrări care pot întoarce bani în buzunarele celor ce gestionează fondurile publice.

Ce măsuri de siguranță și-a mai luat clica? A penetrat toate structurile posibil a i se opune de la partide până la monarhie, masonerie. Totul a devenit doar o bufonerie.

În anii ’90 am fost în contact direct cu iluștrii fruntași țărăniști cărora le-am sugerat măcar alcătuirea unei baze de date (iar am ajuns la o listă neagră) cu activiști, torționari, securiști, etc. și familiile lor. Am avut discuții în contradictoriu privind utilizarea „Dosarului” pentru selecția cadrelor. Am fost refuzat – n-ar fi fost corect politic să procedeze precum comuniștii. Din păcate, anii ce-au urmat au confirmat opinia mea – cei care au folosit dosarul au câștigat, ceilalți nu mai există.

Oare s-a ocupat cineva să facă o statistică din care să rezulte din ce medii proveneau cei care au falimentat Banca Română de Comerț Exterior, cei care au luat împrumuturi preferențiale, cele mai multe nereturnate? Vedeți? – din nou dosarul. Mai am exemplele Băncii Dacia Felix, a Băncii Religiilor. Chiar credeți că dosarul a fost utilizat numai în domeniul bancar?

Până la urmă, am descris un sistem de organizare mafiot cu nași, nășuleti, fini, nepoți, …, răspândaci mărunți, fiecare cu rolul și răsplata lui pe măsură, oricum un sistem eficient prin rigurozitatea selecției.

Dosarul ca lustrație. Problema este că a fost utilizat doar de EI. NOI am considerat că n-ar fi corect politic.