Grădina, caprele și vecinii

Probabil ați văzut poze din grădină, vă voi mai oferi. Mărturisesc că mă cam mândresc cu grădina, deși vanitatea este un păcat. Dar pe WP este un păcat general, ceea ce nu înseamnă că este mai puțin păcat. În fond, toți scriem ca să fim citiți, adică manifestăm păcatul vanității. La un moment dat, o doamnă mi-a comentat „un colț de rai”. Sigur că i-am mulțumit și m-a încântat. Totuși, claustrarea este claustrare, chiar atunci când dispui de un mic parc personal. Familia mea este destul de marcată fiindcă doar eu ies pentru rezolvarea diverselor probleme.

Nu am un gard masiv la stradă, am doar un grilaj și nu prea am nici spre vecini. De cele mai multe ori, trecătorilor le face plăcere și nu mă deranjează că se uită. Dar să trecem și la vecini.

Noi suntem liniștiți deși eu sunt coleric, nu facem gălăgie, la rarele petreceri nu prea ne știe nimeni, niciodată muzica tare, preferăm gâlceava vrăbiilor, trilul mierlelor, croncănitul coțofenelor.

Pe trotuarul din stradă, avem o fășie de pământ pe care am plantat ceva vegetație care trebuie udată aproape zilnic. Într-o seară, udam cu furtunul într-o ținută destul de rufoasă, cu spatele la stradă.

Sunt extrem de sensibil la ostilitatea celorlalți pe care am experimentat-o toată viața și, în același timp, mă pricep extraordinar la a fi ostil. Cum udam eu cu furtunul, aud un motor și în spatele meu oprește o mașină. Șoferul zice „Bună ziua, locuiți aici?„. M-am gândit că-l deranjează că stropesc acolo și i-am răspuns, rămânând cu spatele un „Da” extrem de găunos. Șoferul continuă „Dom-le ce brad frumos aveți!„. M-a lăsat cu gura căscată și a plecat.

Peste stradă, acum vreo 7-8 ani s-a construit un bloculeț cu vreo sase apartamente. Unul din apartamente a fost cumpărat de doi tineri tocmai din cauza bradului din curtea mea către care au ferestrele, chiar ei mi-au spus. Bradul are o formă perfectă, este un hibrid de vreo 25 m. Se întrezărește prin unele poze postate.

Până aci, a fost bine. Dar am și altfel de vecini. În fundul curții, aveam un vecin cu o gradină de două-trei ori mai mare ca a mea către care am un gard din plasă sudată de oțel înaltă cam de 2,5 m. N-am avut conflicte cu vecinul, avea o seră, cred că mi-a transmis ceva mană. În sfârșit, omul s-a prăpădit, urmașii au vândut grădina și, în fundul curții mele a răsărit un bloc lung, parter-etaj-mansardă, fiecare apartament fiind pe verticală pe toate trei nivelele. În spate (adică spre mine) au câte o curticică de 3 m. Numai că etajul este în consolă, deci are mai puțin de 3 m până la gardul meu. Am suportat un an distracția constructorilor și, de atunci, am o grămadă de vecini cu tot ce presupune asta – gălăgie, manele foarte tare, gunoaie aruncate peste gard.

Soția mea este de părere că totdeauna scot ceea ce este mai rău din fiecare om. Îmi cam recunosc acest talent, har sau blestem. Totuși, nu întreprind niciodată nimic neprovocat. Pe vecinii ăștia, de exemplu, nu i-am reclamat niciodată, cu toate motivele pe care mi le-au dat. Zilele trecute, stăteam la soare pe terasa colțului de rai, acum expusă noilor vecini și i-am spus „Simt aproape fizic invidia ăstora„. Mi-a spus că fiecare are ce a vrut.

Una din probleme a fost că antreprenorul constructor nu le-a lipit gardul de al meu. Din considerente care-mi scapă, la un colț este aproape lipit, la celălalt a lăsat vreo 35 cm. Desigur, la fel și la vecinii mei. De la început, aceștia au renunțat la gardul propriu, lungindu-și nesemnificativ curțile. Dar eu, Gică contra, n-am renunțat – terenul blocului este mai jos, gardul lor din niște panouri este doar puțin peste 1,5 m față de grădina mea. Prefer gardul meu de 2,5 m.

Numai că, pe pământul nimănui au crescut buruieni pe care n-am cum le stăpâni, s-au adunat gunoaie de la vecini, sticle, covoare, etc. Ba chiar s-au aciuat niște șerpi, pe unul l-a omorât unul din motăneii mei. Drept care, astăzi mi-am lipit gardul de al vecinilor. Trebuie să vă spun că am fost amenințat în fel și chip, unul chiar a încercat să cheme poliția fiindcă sudura pe care o făceau oamenii mei i-ar fi pus în pericol integritatea.

Recunosc că i-am amenințat și eu că voi planta o perdea de paulonia la 3 m de gard, ceea ce ar însemna că vor rămâne fără lumină. Ceea ce-i deranjează este gardul meu care se vede peste al lor, dar la fel a fost când au cumpărat și, pe lângă faptul că mi se uită oarecum ilegal în curte, au parte de o priveliște plăcută. față de alți locatari de bloc.

Deocamdată, ei au o singură problemă reală – eu n-am capră. Cine n-are capră, să-și cumpere.

Foto: pinterest.es, arhiva personală