La începutul anilor 1960, poate puțin înainte, apăruseră în România aparatele de radio cu tranzistoare, radioul cu tranzistori. La început, erau aduse de dincolo. Șmecherii se plimbau cu ele pe corso. În fond, la fel de mitocănește ca muzica la volum maxim dintr-o mașină de fițe. Dar atunci era expresia înaltei tehnologii.
Veacul a înaintat, în numai 20 de ani exista HC, home computerul, iar la sfârșitul anilor ’80 apăruseră PC-urile. Acum, poți avea un PC într-un ceas. Aspiratorul, mașina de spălat, frigiderul sunt conectate la internet. Toată aparatura casnica a devenit inteligentă. Doar oamenii au devenit mai analfabeți sau, poate, așa au fost tot timpul.
Să detaliem nițel. Electronica apăruse mai demult dar, se baza pe tuburi, lămpi adică, volum mare și căldură multă, implicit putere mare consumată. Apoi, fiabilitatea redusă a tuburilor. Pasul decisiv au fost semiconductorii, o scădere spectaculoasă a volumului și consumului cu o creștere serioasă a fiabilității. Până la semiconductoare, rușii au ținut cumva pasul, nu ritmul. Au fabricat tuburi cărora le dădeau denumiri diferite de cele standardizate ale vestului pentru a părea originali. Adevăratele probleme ale sovieticilor au apărut cu semiconductorii. Companiile americane (în primul rând), vestice, au dezvoltat și schimbat tehnologiile într-un ritm amețitor. Fiecare nouă tehnologie oferea un tranzistor mai mic și mai puternic. Totul era foarte public, doar ultimele succesuri erau secrete un timp scurt. Pasul următor a fost crearea de blocuri funcționale și, extrem de important, cristalizarea unei standardizări a acestora pentru a putea fi utilizate cât mai larg – circuitele integrate, chip-urile.
În acea perioadă, am avut o discuție cu un prieten care declara despre circuitele integrate primitive făcute de sovietici că erau remarcabile prin faptul că le făcuseră singuri. Doar că, și ceilalți, America, le făcuseră tot singuri. Însă, spre deosebire de sovietici, circuitele americane erau mult mai complexe ca structură și tehnologiile erau mult mai sofisticate, având ca rezultat o densitate și o viteză mult mai mari, la un consum mult mai mic.
Odată cu creșterea densității, a numărului de tranzistoare pe chip, pasul următor a fost crearea unor memorii integrate. Acum când, pe toate drumurile, găsești memorii de gigabytes, veți zâmbi. Dar memoria de 256 bit (Intel 1969) a fost un foarte important pas înainte. Mai departe, zona memorii (1 kbit 1971, 4 kbit 1973, 16 kbit 1977, …) și procesoare este doar istoria Intel. Ref. procesoare – 4004 -1971 (cu o importantă contribuție Fairchild Sem.), 4 bits, 10 μm, 740 kHz, 10,8 μs o instrucțiune. A existat o concurență serioasă – Texas Instruments în primul rând. Au urmat 4040 (1974), 8008 (1972-1973), 8080 (1974), 8085 (1976) – 8 bits, 2-3 μm, 6 MHz. Remarcați cât de vertiginos au evoluat. O mulțime de companii și-au adus aportul la acest progres, concurența era acerbă.
În evoluția procesoarelor, un punct aparte a fost topologia bit-slice dezvoltată inițial de AMD – un sistem de procesare modulo 4 și, ulterior, modulo 16 bit într-o tehnologie rapidă.. Nu știu motivele pentru care aceste procesoare au fost abandonate dar, au echipat inițial rachetele de croazieră Tomahawk, erau inteligența acestora. Următoarea cotitură în tehnica procesoarelor a constituit-o ARM (cam ultimii 10 ani) prezente prin mai toate telefoanele dar, nu numai. Paralel, tehnologiile au evoluat către valori de neimaginat la mijlocul anilor ’80 – densități de 1.000 de ori mai mari, consum redus, viteze tot de 1.000 de ori mai mari.
Nu cunosc motivul pentru care producția de chip-uri este acum concentrată în Taiwan (mai ales în condițiile diversității tehnologiilor) dar, de la început, a fost concentrată în Asia – Malaezia, Filipine, desigur Taiwan. Pe de altă parte, cam toate plăcile de notebook-uri, indiferent de fabricantul obiectului, erau produse acum 10 ani, probabil și în prezent, tot în Taiwan.
Dar ce se întâmpla în aceeași perioadă în Lagărul Socialist? Cu o întârziere de 5-10 ani, se încerca imitarea modelelor vestice. Uneori se creau clone, nu știu cât de legal. Se cumpărau din vest linii tehnologice sau know how. Însă, tot ce era tehnologie nouă, tot ce era peste o anumită densitate sau viteză, peste un anumit număr de bit, era supus embargoului. Astfel, s-au făcut niște linii de producție pentru tehnologii depășite în România, RDG, Polonia, Cehoslovacia, URSS. După ’90, majoritatea acestora au fost închise. Rusia a produs familia Am2900 cel puțin până în 2016 într-o tehnologie depășită. Dar este un domeniu dominat de înnoire, schimbare, avans tehnic și tehnologic. Tocmai acesta este punctul slab al Rusiei – nu a creat nimic tehnic nou (sau nu știu eu). În Asia, mai ales în China, s-au furat soluții, s-au făcut clone, uneori cu îmbunătățiri. Dar n-am auzit despre nimic important preluat / furat / copiat / cumpărat din Rusia. Lăsați brașoavele cu Lomonosov.
Puteți spune că realizările americane sunt ale unor indieni, asiatici, africani, est-europeni, chiar ruși. Este adevărat. Dar, toți aceștia au creat în SUA, nu în statele lor de baștină. Vă las să găsiți singuri răspunsul.
Am tot scris despre imposibilitatea rușilor de a-și face armele fără înalta tehnologie pe care n-o posedă, pe care o importă de la dușmani. Degeaba vor să invadeze lumea, degeaba își încordează mujicii mușchii, ei au doar mizerie și oriunde ajung, doar mizerie propagă. Des musclés c’est dégoûtant..
Foto: google.com.
Născut pe lista neagră 