Fiecare dintre noi, dacă e în stare să-și analizeze puțin la rece, cu luciditate, viața, va constata că au fost momente, chiar perioade, în care a spus vorbe, a comis fapte, a fost implicat în niște întâmplări cu alți protagoniști principali și în care nu-și recunoaște personajul.
Aseară mă uitam alternativ pe două canale Tv – un film de tip teatru absurd și un canal de știri. În film, dialoguri și situații absurde, aparent hilare – teatrul absurdului e aproape totdeauna, de fapt, dramă. La știri, un tânăr cules de milițieni (nu-și mai merită în nici un fel denumirea oficială) de pe stradă sub suspiciunea de a fi fost agresorul Ștefaniei, jandarmerița obiect al minunilor Carmencitei, cea care a ieșit îmbunătățită din spital – semn că și minunile au un preț.
Tânărul violentat, reținut ilegal o zi, cu toate drepturile elementare încălcate, lovit de o criză de hipertensiune era evident nevinovat. Ceea ce m-a determinat să scriu aceste rânduri este asemănarea absurdului filmului și a știrilor. Ambele scenarii se desfășurau în universuri paralele realității. Și deși filmul era menit a fi absurd (cu happy end), povestea reală de pe canalul de știri era mai absurdă – iată imaginarul absurd mai acceptabil decât realitatea. Ce poate fi mai absurd?
Fiindcă tot am ajuns aici, unul din marii creatori ai absurdului a fost Eugène Ionesco, un român din hulita diasporă, înmormântat la Père Lachaise. În anii ’90, în plină campanie de dezinformare, l-am ascultat într-un interviu. El, creatorul absurdului, era bine ancorat în realiate – a vorbit de parcă toată viața mâncase salam cu soia. Între timp s-a prăpădit iar Ilici, aflat acolo în vizită oficială, i-a vizitat mormântul. Cred că s-a răsucit acolo unde e de atâta absurditate.
Revenind la tânărul în discuție, s-a ales cu un PV de ultraj ???; cel mai probabil nu va păți nimic fiind apărat de D-na avocat Maria Vasii. Iar un tânăr, iar niște milițieni, iar D-na avocat Vasii (Sexul oral). Devine o poveste ciclică și admir statornicia cu care un avocat susține asemenea cauze.
Da, viața bate filmul. Dar e viața noastră, absurdul ne înconjoară și alta nu vom mai avea.
Născut pe lista neagră 
Pingback: Cuprins | Născut pe lista neagră