Spațiile verzi și „clasa muncitoare”

Am vizitat trei capitale sud-americane Santiago de Chile, Buenos Aires, Montevideo. Toate cele trei orașe sunt destul de curățele, în sensul că nu prea sunt gunoaie pe jos și sunt destul de frumos sistematizate și organizate. Dar, mai ales suprafața spatiilor verzi – parcuri, scuaruri, straturi de flori în lungul străzilor este remarcabil de mare. Prin comparație, procentul suprafeței verzi depășește cu mult pe cel din Bucureștiul dinainte de 1980 sau din Timișoara Chile vs. Argentina.

Buenos Aires are problema lipsei de control a autorităților, delicvența ridicată, insecuritatea în multe zone. Santiago nu are asemenea probleme, Montevideo este supravegheat strict de autorități în zonele turistice.

Ne-am plimbat noaptea prin Santiago fără vreun stres. Mai adaug că majoritatea cârciumilor din Santiago se închid la ora 10 seara.

Cel mai mare și mai spectaculos din punct de vedere urbanistic este fără îndoială Buenos Aires. Dar și Santiago are cartierul numit sau poreclit Sanhattan prin analogie cu Manhattan.

Montevideo se întinde pe mulți kilometrii de plajă la finalul estuarului La Plata către Atlantic. Este un oraș deschis, plăcut. În ciuda plajei întinse, uruguayenii și argentinienii preferă plajele de la est de Montevideo, la Atlantic.

În toate aceste orașe, dar nu numai, am văzut panouri cu lozinci populiste cam cum erau la noi pe vremea comuniștilor (nu genul electoral de tip „garantat Vanghelie”). Multe statui de eroi naționali, nenumărați eroi naționali (majoritatea destul de discutabili). Am văzut lozincile și în Puerto Madryn, 1.300 km sud de Buenos Aires, un oraș sărac, semn că porcăriile astea merg la sărăcie.

O singură dată i-am spus unui ghid câtă scârbă îmi provoacă poveștile lui cu „clasa muncitoare”.