Am avut două tentative în vară (nu mi-a fost ușor să urc cu pepenele până la etajul 3)… nu mi-au plăcut…
Să-ți spun de câte ori m-am visat, în Italia fiind, mâncând pepeni din Balta Brăilei ? …mi-a trecut 😄
Am reușit în vară să găsesc roșii cu gustul de altădată.. mi-a luat ceva timp ce-i drept… scumpe, dar bune.
Am făcut și zece litri de suc.. eu mănânc sucul de roșii pe pâine cum s-ar spune 😄
Și mie îmi plac roșiile și bulionul ca atare. În general, am vreo sută de cuiburi în grădină. Cumpăr semințe de la un damblagiu de la Piatra Neamț. Au fost anii cu producții foarte mari, dar de vreo 4 ani am rateuri. Au apărut dăunători noi și ar trebui să le chimizez prea tare.
Eu am niște gherete care aduc de pe la țară. Problema este că semințele utilizate de cultivatorii de pe la Vidra nu mai sunt autohtone. Probabil din motive de rezistență. Asta include ceapa, varza, roșiile, castraveții, cam tot. Altădată, dacă lăsai o felie de castravete în sos de oțet, se muia și se îngălbenea în 20 de minute – acum, nici după o zi. Toate parcă sunt îndesate cu celuloză.
Da.. am observat că așa se întâmplă și cu portocalele.. se stafidesc dar nu se strică.. am și acum câteva de pe la sărbători lăsate în fructieră special ca să văd cât pot dura.. trec pe lângă ele și mă întreb.. ce am ajuns să mâncăm ???
Când eram mică.. prin anii ’70, am văzut un film cu Louis de Funès, se numea „Aripioară sau picior” ..un film ce prevestea parcă ce avea să se întâmple mai târziu…
Aici ai clipul ⬇️

ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărul este că nu se mai prea cultivă soiuri autentice, nici de pepeni, nici de altele.
ApreciazăApreciază
Culmea.. sunt mai buni pepenii italienilor.. au un soi de pepene galben (coaja albă și fără striații) foarte bun…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
N-am găsit prin alte părți produse cum erau la noi.
ApreciazăApreciază
Am reușit în vară să găsesc roșii cu gustul de altădată.. mi-a luat ceva timp ce-i drept… scumpe, dar bune.
Am făcut și zece litri de suc.. eu mănânc sucul de roșii pe pâine cum s-ar spune 😄
ApreciazăApreciază
Și mie îmi plac roșiile și bulionul ca atare. În general, am vreo sută de cuiburi în grădină. Cumpăr semințe de la un damblagiu de la Piatra Neamț. Au fost anii cu producții foarte mari, dar de vreo 4 ani am rateuri. Au apărut dăunători noi și ar trebui să le chimizez prea tare.
ApreciazăApreciază
Dolcir F1 se numește pepenele…
Dau mai jos un link:
https://www.fruitbookmagazine.it/dolcir-f1-il-melone-liscio-per-i-nuovi-stili-di-consumo/
Eu toată vara mănânc bruschette sau ciampotta…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În Turcia, se mănâncă legume din categoria celor pe care le exportă la noi.
ApreciazăApreciază
Nu cumpăr legume și fructe din supermarket’uri… poate doar portocale și câte un ananas.. mănânc doar fructe de sezon cumpărate cu mare atenție 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am niște gherete care aduc de pe la țară. Problema este că semințele utilizate de cultivatorii de pe la Vidra nu mai sunt autohtone. Probabil din motive de rezistență. Asta include ceapa, varza, roșiile, castraveții, cam tot. Altădată, dacă lăsai o felie de castravete în sos de oțet, se muia și se îngălbenea în 20 de minute – acum, nici după o zi. Toate parcă sunt îndesate cu celuloză.
ApreciazăApreciază
Da.. am observat că așa se întâmplă și cu portocalele.. se stafidesc dar nu se strică.. am și acum câteva de pe la sărbători lăsate în fructieră special ca să văd cât pot dura.. trec pe lângă ele și mă întreb.. ce am ajuns să mâncăm ???
Când eram mică.. prin anii ’70, am văzut un film cu Louis de Funès, se numea „Aripioară sau picior” ..un film ce prevestea parcă ce avea să se întâmple mai târziu…
Aici ai clipul ⬇️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un prieten care avea o făbricuță „fără gluten” a ținut o pâine normală un an. Nu mucegăise, nu se uscase.
ApreciazăApreciază
Să luăm partea bună… nu ne mai formolizează 🤣
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Numai că, riscăm să ne trezim moaște.😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Duuuamne ferește! 😄
ApreciazăApreciat de 1 persoană