Diplomația românească actuală a fost creată de Ana Pauker care, vreme de aproape 5 ani a epurat vechiul sistem, aducând cadre noi – știți, omul nou. Unii din vechiul sistem au scăpat cu viață, unii ba. Am cunoscut trei. Pe doi dintre ei la întrunirile reacționarilor despre care v-am povestit. Unul era soțul unei bune prietene a mamei, fusese consul la Viena. Vorbea curent germana și franceza. Dumnezeu să-i odihnească.
Cadrele noi erau după chipul și asemănarea lui Pauker. Nu vă listez lungul șir de impostori, îi găsiți cu ușurință. Așa s-a ajuns ca în ’89, să fie la Viena fratele lui ceașcă, cel care a fost sinucis și nimeni altul decât bătrânul înrăit Mele. Cum sunt doar zvonuri privind activitatea lor acolo, vă las închipuirea să zburde.
Dar, ce s-a întâmplat după? Păi, la vremuri noi, tot noi. Primii miniștrii de externe au fost Celac, Bombonel, Mele, Severin și tot așa. Spuneți-mi, vă rog, ce fir roșu, de stepă , îi unește pe aceștia? Severin și-a declarat deschis amorul nebun pentru Kremlin. Cei doi-trei ajunși acolo care nu aparțineau tagmei n-au rezistat decât câteva luni.
În sfârșit, cu excepția câtorva ambasadori pe care i-a schimbat Băse, acest minister, acest corp diplomatic a rămas nemișcat, la starea ’89. Sigur, au mai ieșit la pensie, au mai dat colțul. Să nu le plângeți de milă acestora, sunt stresați și primesc speciale. Accesul în acest minister se face cu dosar curat, aceleași criterii dinainte de ’89. În perioada respectivă, angajatul la externe era sinonim cu angajat secu. Angajații se socotesc diplomați pe viață.
În mod normal, ar trebui o selecție pe abilități, buni vorbitori de limbi de circulație internațională. La consulatul SUA din București (probabil de oriunde), toți cei care vin în contact cu publicul român vorbesc românește la un nivel surprinzător deși, nu stau mult pe aici. Puteți crede că se întâmplă asta pe la consulatele noastre de aiurea? Noile angajări se fac pe criteriile de pe vremuri. V-am dat un exemplu. Am văzut cuibușoarele de nebunii din Montevideo și Rio de Janeiro.
Am avut două încercări de a contacta autoritățile române în pregătirea călătoriilor mele. În prostia mea, am urmat indicațiile sitului oficial MAE pentru a pleca cu mașina în Turcia. M-a costat câteva sute de lei. Dacă m-aș fi dus direct la dactilografa care era atunci în fața ambasadei Turciei, m-ar fi costat sub 30 de lei. Fiindcă nu m-am învățat minte, am scris ambasadei noastre din Australia cerând detalii despre utilizarea carnetului românesc de șoferie în NZ. Mi-au răspuns alături de subiect, adică nu mi-au spus nimic, după fix 30 de zile. Între timp, obținusem informațiile de la preotul ortodox din Wellington și mi le confirmasem la ambasada NZ din Londra care mi-a răspuns la obiect, în aceeași zi. Când plec, îmi notez totdeauna telefoanele unor legații europene care ar trebui să-mi poată acorda asistență.
Acum, avem o nouă confirmare a acestui sistem jegos. Cristian Buchiu, în 2019 șeful interimar al reprezentanței Comisiei Europene la București, diplomat român, prins furând un ceas de numai 1.200 EUR de la o femeie pe Otopeni. Zbura cu clasa I spre Bruxelles (la muncă), pe banii nu știu cui. A invocat neatenția după ce i-a amenințat pe polițiști.
Rectific, angajările în MAE nu se fac pe baza dosarului care să evidențieze o anumită genă sau pe pile, se fac prin concurs.
Foto: A. Năstase.
Născut pe lista neagră 