NZ

Noua Zeelandă este o țară a contrastelor, născută din cenușă. Cum spune un prieten „cenușă-i totul”, aici e cel mai bun exemplu extrem de concret. Am văzut locuri extraordinare și am parcurs 8.000 km conduși pe stânga timp de o lună.

Trebuie să-ți speli tălpile ca să intri, se face mare caz de natură/natural/conservare, dar își face de cap compania Steel (inițial de stat, și ea plină de lozinci cu protecția mediului) care are un șantier dezastruos la Taharoa (defrișare pe multe hectare, carieră, lacuri de decantare, conducte către mare, nicăieri nu găsești detalii privind lichidele de tratare, din lacuri și din conductele de transport a concentratului). La 100 m de panoul companiei de interzicere a accesului există un panou al DoC (Dept. of Conservation) pentru protecția și importanța unui soi de delfini; evident că nu pot exista în acel colț de mare.

Ești obligat să te juri că nu introduci material biologic dar, culturile Pioneer sunt peste tot (din ce știu, hibrizii lor sunt modificați genetic).

Ritmul vieții este foarte lent, fără stres. La noi, în sate este mai alert.

Sunt multe păsări și plante necunoscute mie. Din nou lozinci cu „protecția mediului …”. Dar au multe ferme în care cresc căprioare, probabil pentru carne. Sunt palmieri la -47º latitudine (ca la Piatra Neamț). Păduri impenetrabile, orice culturi (inclusiv Pioneer și vița de vie) sau vegetație spontană sunt foarte dese. Sigur, trebuie menționate ferigile arborescente, simbol național.

O natură minunată cu insule, golfuri, fiorduri, vulcani (activi – erupție în 2012), gheizere, munți peste 3700 m, ghețari la altitudine joasă, lacuri – multe lacuri, între Pacificul de Sud și Marea Tasmaniei (de fapt tot Pacific) și frumoasa strâmtoare Cook. Flux-reflux între 1 și 3 metri.

Și apă, foarte multă apă. Un râu nu poate fi acolo mai lung de 200 km. Totuși, sunt multe care se varsă în ocean cu debite de fluvii.

Încă o ciudățenie – în Nord sunt foarte mulți grași, și maori și caucazieni. În Sud n-am prea văzut.