Made in China

Mai nou, Made in People Republic of China. Acum 50 de ani, era garanția calității. Între timp, consumerismul a cucerit și estul Asiei. Acum este un chinezism produs la un preț ce spulberă orice concurență, nu neapărat de calitate. China este furnizor aproape unic si pentru materii prime gen pământuri rare.

Multinaționale produc în China, companii chinezești produc tot acolo. China a ajuns o mare putere economică. Se spune că eticheta Made in Germany este produsă în China. A venit și inevitabilul, a izbucnit un război comercial manifest între China și Statele Unite. Am fost și eu o victimă colaterală.

Dar iată că am ajuns în vremea coronavirusului. Producția din China s-a diminuat mult, transporturile de acolo au devenit o problemă, exporturile Chinei au început să lipsească de pe piețe. O lume întreagă a putut constata că toate accesoriile (măști, combinezoane, mânuși, ochelari, ventilatoare, …), necesare în lupta cu pandemia care ne-a cuprins venind din China, se produceau, în cea mai mare parte, chiar în China.

Desigur, statele au luat măsuri, au improvizat, au început producții pe cont propriu a produselor atât de necesare, dar inexistente. Chiar și Românica.

Ce va fi după? Cred că la revenirea economiei mondiale, China nu va mai fi tot acolo, cel puțin prin prisma principalului producător de orice. Statele își vor da seama că e mai bine să producă singure o listă de bază.

La fel, și admiratorii români de astăzi ai Chinei comuniste, precum Găbița de Voluntari, se vor fi scufundat.

mc

 

18 comentarii la „Made in China

  1. Ar fi cazul sa incepem sa ne producem si noi „orice” si daca am putea sa le si comercializam la pretul celor chinezesti ar fi si mai bine. Din pacate ce este „autentic romanesc” are si niste preturi peste care mai bine nu te uiti daca stai rau cu inima… O zi frumoasa iti doresc!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Bună seara, neînduplecatule!
    Se spunea: Economica Chinei ( care făcea orice ) va fi cea mai înfloritoare din lume producând orice, preluând licențele din toată lumea, asamblând tot felul de produse casnice, de îmbrăcăminte, la prețuri convenabile cu o mare putere de producție. Și toți ne înșelam de multe ori când cumpăram, când desfăceam ambalajul, era o chinezărie. Nu cei din China erau vinovați, ci, cei care le permiteau să producă sub alte licențe și importau de la ei. Un cerc vicios în care s-au complăcut marile puteri economice. Da, și eu mi-aș dori ca România să nu mai importe tot felul de mărfuri de la alții atâta timp cât suntem capabili să producem orice. Dar ce te faci cu politica românească care după revoluție a renunțat la industria și agricultura ei îngenunchind la marile puteri economice? Dacă se ocupau cu dezvoltarea economică a țării, nu cu schimbul de putere, am fi avut spitale în orice zonă, bine utilate, am fi avut specialiștii, pe care i-au determinat să plece, am fi avut o economie care putea fi un venit prin exporturi, iar multele invenții, căci avem oameni de calitate, nu erau oferite pe tavă altora să-și umple buzunarele cu bani. Atâta timp cât nu avem specialiști în politică, vom asista neputincios la bâlbele lor, din păcate fără a reuși să-i oprim din lupta lor pentru putere și pentru buzunarele lor burdușite, rotindu-se neîncetat la puterea guvernamentală derizorie!

    Apreciază

  3. Cel putin in perioada asta cand se pare ca lumea se chinuie pentru o gura de aer, vad China a fi plamanul inca functional al Terrei – ce tragica ironie. Insa la ce am vazut pana acum, ma astept la mai mult ajutor din partea Chinei decat din partea SUA.. Ca e un exercitiu de imagine, asta e alta discutie… SUA se va ocupa intens sa ne ”educe” de ce China ajuta. Pana atunci insa, se vede ca prima putere mondiala, nu e in stare sa se ajute pe ea.

    Apreciază

    • Asta numai dacă credeți raportările chineze. Eu le cred la fel ca și pe cele nord-coreene. SUA au probleme din cauza declarațiilor sforăitoare ale lui Trump. Eu știu bine că orice ajutor estic este sigur inacceptabil de scump. Este prețul pe care n-ar trebui să-l plătească nimeni pentru absolut nimic.

      Apreciază

      • Daca raportarile Chinei sunt false, atunci cenzura merge mult mai bine decat s-ar fi asteptat chiar si oficialii chinezi. Cat despre incapacitatea SUA de a reactiona, e cat se poate de clara, chiar si fara balbaielile lui Trump. Sau poate ca, mai dureaza pana industria va reactiona cu adevarat. La a doua parte a comentariului dvs, simt insa o aluzie la ce a venit pana acum de la est, de-a lungul istoriei si stiu ca a venit cu un pret … pe care noi ca tara il platim si acum. Daca se joaca murdar, daca avem de-a face cu daruri otravite, U.E ca bloc comun ar putea sa raspunda la eventuale ”note de plata” trimise de Beijing. Pacat ca ”Perfidul Albion” s-a desprins din blocul asta… macar ne ajutau ca reputatie… E greu sa pari dur cu Franta la carma de cand nu mai exista un Napoleon..

        Apreciază

        • Cred că nu am ce să vă răspund. Cam la fel cred. Cât privește Perfidul Albion, am făcut repetat diferența dintre civilizații bazate pe rigoare, chiar și liberale ca cele ale Americii de Nord, anglicizate, și latine – America de Sud. Noi suntem o țară latină, este doar una din slăbiciunile pe care le avem.

          Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu