Iar sinecuri

Am mai abordat subiectul. Acum este iar vorba de Vasilica, cea care a stat nu știu câți ani la Bruxelles pe bani adevărați și, la întoarcere, s-a constatat că, nu numai că nu învățase vreo limbă străină, dar uitase și româna. Aria cercului nu se pune, n-a știut-o niciodată. Dar româna o fi știut-o? Nu cred că ar fi în stare să ne explice.

Va să zică, după experiența de europarlamentar, după cea de prim-ministru, ca pupilă a lui dracnea, după încercarea nereușită de a repatria aurul nostru geto-dacic și de a pune psd stăpân pe BNR, a fost angajată să consilieze BNR pe teme strategice, funcție creată special pentru dânsa. După spusele lui Adrian Vasilescu, acel tip cu alură simpatică care de câte ori apare la tv este ceva grav iar el spune că nu este nimic, aveau nevoie de cineva cu uși deschise la Bruxelles. Eu îmi aduc aminte că era declarată o persoană nefrecventabila acolo, că oricum nu poate purta vreo discuție reală, că nici vorbă de vreo posibilitate de comunicare, inclusiv în românește, că pe la Bruxelles ca la mine pe blog, nu se uită, nu se iartă. Așa că, fiind doar o sinecură ca multe altele, sper ca BNR s-o plătească pe Vasilica doar în scopul recuperării tezaurului de la ruși, profitând de buna relație a doamnei cu Ilici, iar acesta cu Moscova.

Privind BNR pot să vă spun că întâmplarea a făcut să știu bine atmosfera de acolo. L-am ascultat odată pe Mugur declarând că băncile centrale ar merge peste tot în pierdere, deoarece bilanțul lor ar fi determinat de politica monetară. Este doar o minciună mare cu un sâmburaș. de adevăr. Vă pot spune clar că funcționarii de acolo sunt extrem de relaxați, pentru fiecare dintre ei există o poveste legată de cine l-a plasat. Este valabil și pentru necalificați. Prin ’96, femeia de serviciu de la Arenele BNR încasa o primă de Crăciun comparabilă cu salariul meu de atunci, și nu aveam unul mic. Restul, vă rog să estimați singuri – eu îs prea pizmos. Pot să vă mai spun că, deși îi cunosc dosarul, Isărescu a susținut o politică monetară înțeleaptă, salvând uneori leul de eșecurile economiei. Tot lui i se datorează renovarea clădirii, doar că, unui chițibușar ca mine nu-i scapă detaliile care nu s-au constituit chiar într-o restaurare, utilizarea unor materiale îndoielnice, ș.a. Mai pot să vă spun că Isărescu și-a ajutat prietenii aflați în cumpănă, ceea ce este remarcabil în ziua de azi.

Totuși, deși nu este la prima numire de acest fel, amintiți-vă de Bogdan Olteanu, de Florin Georgescu, prea longevivul guvernator chiar a comis-o. Oare ce poate simula că gândește panarama asta? Însă conform A3, se pare că se pregătește și Petrică, cel cu APACA. Ei, puteți să mă numiți suspicios, dar nici ăsta nu văd ce-ar putea învârti pe la BNR. Înțelepciunea lui se rezumă la APACA, mineriade și kgb. Te pomenești că Petrică va fi cheia succesului cu tezaurul de la ruși.

Acum e rândul Google. Oare va oferi răspunsul Proasta României la întrebarea BNR sau invers?

Foto: republica.ro.

24 de comentarii la „Iar sinecuri

    • Ea nu mai contează. Doar a primit un os de ros bănos. Contează doar cât de mulți îi văd prostia. Oricum, în politica mare nu se mai poate întoarce. Niște lovele d-astea primesc și bărbat-su, și fii-su. Dar este revoltător și sunt bani publici.

      Apreciază

  1. Mugur e un mason de grad 33 care e in grupul de la Roma si parca era si rin Bilderberg. Daca mai adaugam ca sunt documente prin care se dovedeste ca a coaborat cu securitatea, atunci oare ce ar mai putea sa fie adaugat.
    Aceasta colaca masonico-securista traieste si se serveste pe sine. Adica nimeni nu uita serviciile aduse „fratilor masoni” care evident sunt raslatite. „Proasta satului” l-a sustinut pe Muguras pt inca un mandat ca guvernator BNR atunci cand ea era prim-ministru. Dragnea a vrut sa-l schimbe dar „proasta satului” care e emanatia unor „baieti din servicii DIE si SIE” l-a sustinut si acum e guvernator.
    Acum acest mason jegos Mugur le returneaza favoarea „baietilor din servicii” si le pune „papusa” pe o functie la BNR.
    Pana aceste societati jegoase si discrete numite masonerii nu vor disparea, in toate statele lumii vor exista asemenea.situatii deoarece ei isi promoveaza legaturile, „fratii”, etc.
    Coruptia sistemica este o parte a acesto societati jegoase si discrete numite masonerie. Ei infiltreaza statul cu tot felul de papusi care sunt manipulate de catre ei.
    Imi e sila de societatea asta…acest sistem se gaseste in primarii, consilii judetene, ANAF, scoli, licee, universitati, spitale, etc….chiar si actori. Apropo de actori, unul care e si director pe la voi prin „Bucale”, Prea Respectabilul Frate George Ivaşcu”, 😂😂😂😂😂
    Imi e sila..
    Mai avem nevoie de ciuma rosie sa distruga tara asta? Sau suntem noi arhi-arhi-arhi-arhi-suficienti….

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ce infect.. IMP… Vreau sa stiu si eu ce s-a ales cu meritocratia, cu valorile, cu romanii scoliti pe afara care vor sa faca performanta in Romania… Oare nu exista UNU cara sa fie in stare sa fie ”consilierul” lui Isarescu ? Da oare….cand esti (sau ai fost ca nu mai stiu ) Presedintele de Onoare al Federatiei Romane de SAH ( ca se intamppla sa iubesc sportul asta de mic) nu iti e RUSINE sa o ai consiliera pe probleme de STRATEGIE pe Dancila ? Nu, pentru ca si tu la randul tau, nu esti decat un ”presedinte de onoare de carton”.

    Apreciază

    • Nu este chiar așa. Este unul Croitoru care a fost mulți ani într-o poziție cheie deși fusese amantul fiică-si și o părăsise. Este din categoria școliți. Ăștia-s angajați doar ca să ia niște lovele. E adevărat că sunt multe. Dar la nivelul bugetarilor unde 6 din 10 sunt din ăștia … Pentru noi sunt doar exemple extrem de vexante.

      Apreciat de 1 persoană

    • N-ar fi o plată indecentă. Din păcate, prin această aluzie, am subliniat doar apropierea lor de Moscova. Iar cine este apropiat de „Steluța cea de sus” nu va recupera vreodată tezaurul României.

      Apreciază

  3. Doamna Dancila a fost inalt demnitar, s-a jucat cu destinul tarii, este consilier la o institutie esentiala, a castigat si castiga o gramada uriasa de bani, bani platiti de catre noi, contribuabilii si tot noi o numim proasta Romaniei ??? Inteleg sa spuna asta germanii sau francezii ca nu ei ii platesc salariul !

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu ne rămâne decât s-o stimăm și să-i fim recunoscători ei și familiei (toți câștigă lovele în aceeași manieră) pentru înaltele servicii aduse patriei. Mă gândesc și la un monument conceput de un creator de valoare, plătit tot de noi.

      Apreciază

      • In mod foarte clar nu o stimam pe doamna Dancila pentru toate deserviciile aduse tarii, alte institutii ar trebui sa fie interesate de prejudiciile aduse, caci desemnarea care prim-ministru are iz de complot, inalta tradare iar tartorul e in puscarie pe termen foarte scurt pe acuzatii ridicole.
        Cum se face ca acolo unde gasim anomalii in institutie, managerul are constatare de turnator de la CNSAS ?

        Apreciat de 1 persoană

    • Nu sunt numai ăștia. Aparatul bugetar este plin de ei. Dacă s-ar concedia 6 bugetari din 10, totul ar fi la fel. Ca și pe vremuri când erau toți salariați. Doar că acum motivațiile sunt diferite. Atunci era tot un furt cu scopul controlului populației. Acum este doar un furt.
      Șocant a fost numirea ei la BNR, consilier de strategie – pare chiar o glumă.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu