Rusisme

În ce mă privește, am fost urmărit de ruși de când eram morulă. Nu râdeți, blocul în care locuiau ai mei cu morula a fost rechiziționat de ruși, locatarii rămânând pe drumuri. Dar tot Zdrențele aduse de ei au avut grijă de mine – au trimis la Canal mulți ca să se facă loc. Astfel că, familia împuținată astfel a unor veri ai mamei i-a primit pe ai mei la comun pentru că altfel le-ar fi băgat niște străini în spațiul rămas excedentar. Valențele comuniste ale verbului a băga sunt multiple – se bagă adidași, se bagă ouă, se bagă butelii și, iată, se bagă la comun pentru că i-a băgat la Canal. Mai există una trivială, pe care cu greu mă abțin a o folosi eu la adresa Zdrențelor Roșii. Și la comun, și excedentar, și se dă sunt expresii dragi Zdrențelor.

Așa că, în copilărie era normal să întâlnesc soldați sovietici pe stradă. Era o întreagă rețea de comercializare de produse rusești second-hand. Apoi, au plecat rușii, dar Zdrențele lor au rămas. Am avut o adevărată aversiune privind limba rusă, obligatorie la școală, din clasa a patra. Eram să nu pot da bac-ul.

Chiar în liceu fiind, am avut ocazia să regret aversiunea mea față de limba rusă. Orice limbă străină cunoscută este un atu. În ce mă privește, am călătorit de câteva ori ca turist în URSS și de multe ori, în interes de serviciu – percepeam deplasările alea ca pe o primă. Cum v-am mai scris, așa cum i-am cunoscut eu, rușii sunt oameni ospitalieri și o companie plăcută. Națiunea rusă este însă un pericol. Mi-aduc aminte de croaziera pe Ladoga, spre granița cu Finlanda, la doar 10 km. Nu știu dacă m-ar fi lăsat rușii să trec, probabil, ba. Dar pașaportul meu era bun pentru Finlanda.

A venit apoi ’89 și toate vârfurile statului român erau de sorginte kgb – președinte, prim-ministru, miniștrii apărării, internelor, șeful SRI, și cine mai știe câți alții. În ultimii ani, cârtițele lăsate desigur pe aici contribuie din plin la propaganda rusească, de la nepotul generalului din cele două divizii de trădători, la un obscur colonel în retragere, toți dirijați din turnul Kremlinului de sputnik și cu interese mărunte și meschine – unul să nu intre la mititica, altul să nu rămână fără specială. Sunt mulți, dar nu o națiune, nici vreo majoritate, nici măcar vreun procent semnificativ.

Pedala pe care apasă propaganda este a suveranismului și a naționalismului. Să decidem noi, să facem noi rahatul praf, noi suntem buricul pământului – uitând cât de bine am dus-o făcând noi, cât de foame ne-a fost, câte mizerii am înghițit, câți ani a durat asta, în ce stare de înapoiere și sărăcie ne-a adus. Uneori, propaganda asta ia forme subtile, cum a fost contramanifestația AUR de la Chișinău care a adus doar deservicii cauzei pe care aparent o susține.

Poate n-ar strica un pic de atenție asupra Afganistanului, fie-mi scuzată comparația. Doar ce-au plecat americanii și NATO, că rușii au și făcut declarații belicoase și au mobilizat trupe. Adică, ori ei – americanii, ori noi – rușii. Vecinii noștri nu uită niciodată pohtele ce au avut, ignoră rateurile pe care le-au făcut. Țintele lor rămân mereu aceleași. Chiar și un recent sondaj european, cu accent pe suveranism, în opinia mea personală cu finanțare estică, nu izbutește să scoată decât un procent de 12% favorabil apropierii de Rusia, procent pe care-l consider cu totul exagerat și care nu provine din rândul populației tinere, conform chiar realizatorilor.

Realitatea noastră, realitatea lumii este că nicio națiune nu se poate dezvolta singură, nici măcar americanii, rușii sau chinezii. Acesta este sensul luptei pentru sfere de influență. Cu atât mai puțin noi, aflați la confluența acestor sfere. Iar pentru noi, progresul de după ’45 a însemnat subdezvoltare. Am experimentat deja fără succes porcăria asta în gloriosul sunet al ghiorăitului de mațe și sclavia la steluța din răsărit.

Închei optimist: Stalin și poporul rus, libertate ne-a adus, Armata Roșie, eliberatoarea popoarelor!, U.R.S.S. bastion al păcii e!, Foaie verde iasomie, bine-i în gospodărie! (colectivă). Noapte bună, copii.

Foto: amintiridincomunism.wordpress.com.